Rovana Plumb: România a intrat în procedura de infringement

| 22 aug, 2013

România a intrat în procedura de infringement, fiind monitorizată de Comisia Europeană, urmare a problemelor de mediu nerezolvate, din cauza nerespectării directivei de mediu de către sucursala Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin, spune ministrul Mediului.

"România este în procedură de infringement în ceea ce priveşte nerespectarea directivei la Romag Termo a limitelor de dioxid de sulf. Suntem în monitorizare şi încercăm cu Agenţia de Mediu, cu Garda de Mediu şi conducerea RAAN să găsim o soluţie astfel încât să răspundem la data de 30 septembrie Comisiei de măsurile pe care le luăm. Este necesar să se facă anumite investiţii", a declarat, joi, la Drobeta Turnu Severin, ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Procedura de infringement presupune un avertisment al Comisiei Europene privind rezolvarea problemelor de mediu, în caz contrar organismul urmând să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie, care este competentă cu stabilirea sancţiunilor pecuniare pentru nerespectarea directivelor asumate în tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

La Drobeta Turnu Severin, ministrul Rovana Plumb a mai spus că, în afara procedurii de infringement declanşată în cazul României de către Comisia Europeană, cea mai gravă problemă este sănătatea oamenilor, dioxidul de sulf emanat în cantităţi mari afectând organismul uman.

"Vom vedea împreună cum vom gestiona aceste situaţii, în aşa fel încât să ieşim din infringement, însă, din punctul meu de vedere, ca om politic şi ca cetăţean, poate că mai puţin important este infringement-ul - în momentul de faţă nu avem sancţiuni pecuniare, e vorba de anumite clarificări pe care trebuie să le transmitem Comisiei -, ci este vorba efectiv de sănătatea cetăţenilor. Prioritatea noastră la nivelul Ministerului Mediului este să respectăm şi să protejăm sănătatea cetăţenilor, iar în al doilea rând, bineînţeles, este aceea de a respecta angajamentele asumate în tratatul de aderare, domeniul mediului este singurul reglementat în proporţie de 100% de Uniunea Europeană prin diversele acte normative", a explicat Plumb.

Cu privire la emisiile de dioxid de sulf de la sucursala Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, ministrul Mediului a spus că acestea sunt de zece ori mai mari decât cele cele admise.

"Este o depăşire de zece ori mai mare decât limita admisibilă de dioxid de sulf. Trebuie luate măsuri rapide, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea cetăţenilor", a spus ministrul Mediului.

RAAN se află în prezent într-un proces de reorganizare, având datorii către furnizori de peste 800 de milioane lei.

Din cauza datoriilor neachitate, furnizorii de servicii au apelat la executorii judecătoreşti şi s-a pus sechestru pe autoturisme, locomotive, clădiri, terenuri şi chiar pe sediul regiei din Drobeta Turnu Severin.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ