RTV.NET: Ministerul Educaţiei a alocat 62.000 de locuri la licenţă în acest an
S-a dat startul înscrierilor la universităţi, iar absolvenţii de liceu se luptă acum pentru un loc la facultate, scrie RTV.NET. Ministerul Educaţiei a alocat 62.400 de locuri în universităţi, iar majoritatea absolvenţilor de liceu au început deja să-şi depună dosarele.
Foarte multe facultăţi din România au introdus în acest an examenul de admitere.
La Universitatea de Vest din Timişoara, fiecare candidat înscris la admitere trebuie să susţină examenul de admitere, fie că este vorba despre o probă scrisă, fie că este vorba de un examen oral, depunerea unui portofoliu, sau de o mapă de lucrări.
În Bucureşti, Academia de Studii Economice a reintrodus examenul de admitere, care se va desfăşura sub formă de test grilă. Respectiva testare va conta în proporţie de 70% din nota finală, bacalaureatul alcătuind o treime din nota de admitere.
Examen scris pentru trierea candidaţilor are şi Universitatea "Politehnica" din Bucureşti, precum şi Şcoala Naţională Studii Politicede şi Administrative (SNSPA), unde testarea contează în proporţie de 20% la Faculattea de Administraţie publică, şi în proporţie de 50% la Facultatea de Management.
La Universitatea din Bucureşti, examenul de admitere este menţinut la Facultatea de Drept, Facultatea de Litere, Facultatea de limbi Străine, Facultatea de Geografie şi Facultatea de Matematică, testele scrise contând în proporţie de 20%-80%.