În şedinţa în care primvicepreşedintele PDL Liviu Negoiţă venise să le comunice membrilor BPJ Dâmboviţa dizolvarea filialei şi demiterea fostului şef al Consiliului Judeţean, Florin Popescu, din fruntea organizaţiei, primarii democrat-liberali au pornit o cascadă de acuzaţii.
Adriean Budoiu (primar Fieni): Noi ce părere credeţi că avem despre dumneavoastră, care aţi luat zero, repet, zero la alegerile parlamentare? O părere foarte proastă avem! Nu aveţi rezultate. Şi veniţi să vă bateţi joc aici de noi.
Petre Dinu (primar Glodeni): Veniţi aici, nu ştiţi ce am făcut. Politica pumnului în gură, asta faceţi. Nu ne cunoaşteţi şi nu ne impuneţi! Aţi dat afară, l-aţi dat pe Florin Popescu, de ce l-aţi dat pe Budoiu? Vii dumneata aici, nu ne cunoşti şi ne bagi pumnul în gură. Mergeţi la Bucureşti acolo, că acolo vă stă bine!
Teodora Anghelescu (primar Bezdead): Hai, sus ancora!
Florin Teodorescu (primar Crevedia): Aici ne conducem singuri, că nu suntem nişte handicapaţi.
Adriean Budoiu: Alegeri putem să facem şi noi la Dâmboviţa, fără bucureşteni, că nu suntem proşti, nu suntem oi, ne-aţi făcut deja proşti.
Teodora Anghelescu: Oricum suntem ca gonacii lui Ţiriac, cam asta suntem, primarii... Când au nevoie, vin la primari
Petre Dinu: Suntem votaci, nu gonaci!
Liviu Negoiţă a încercat să justifice în faţa celor 38 de primari decizia conducerii PDL de a-l schimba pe Florin Popescu şi de a dizolva conducerea filialei Dâmboviţa.
Liviu Negoiţă: Poţi să ai toate rezultatele din toată lumea asta, puteai să fii cea mai tare organizaţie din ţară, atâta timp cât refuzi comunicarea cu partidul pe legea partidelor, pe statut, cu Biroul Permanent Naţional ales, nu e în regulă, mai trebuie să-ţi iei steag şi imn şi eşti independent.
După zeci de minute de scandal, primarii au plecat şi l-au lăsat singur pe Liviu Negoiţă.