Rudel Obreja, arestat preventiv pentru 29 de zile
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis miercuri arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Judecătorii au admis o propunere de arestare formulată de procurorii DNA, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Rudel Obreja a fost reţinut marţi de DNA sub acuzaţia că, în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014, ar fi pretins de la un denunţător suma de un milion de euro.
Presa centrală a vehiculat că denunţătorul în acest caz este Sorin Ovidiu Vîntu.
'În schimbul sumei pretinse de 1.000.000 euro a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii. Suspectul Obreja Rudel a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro să fie remisă înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa de 800.000 euro, după obţinerea soluţiei favorabile', susţine DNA.
Procurorii anticorupţie arată că, pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Rudel Obreja a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a 'noului cod', cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare noile Coduri penal şi de procedură penală.
Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă, mai arată DNA.
Pe 27 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani închisoare cu executare, pentru favorizarea lui Nicolae Popa.