Rudel Obreja, în arest la domiciliu pentru 30 de zile
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a înlocuit măsura arestului preventiv, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut în 4 martie, la Tribunalul Bucureşti, prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul lui Rudel Obreja, cercetat pentru trafic de influenţă. Instanţa a dispus însă ca Obreja să stea în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care în 5 martie a respins recursul şi a dispus schimbarea măsurii arestului preventiv în cazul lui Obreja cu arestul la domiciliu.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, Rudel Obreja fiind scos miercuri din Arestul Poliţiei Capitalei şi dus la locuinţa sa.
În următoarele 30 de zile, Obreja nu poate părăsi locuinţa, fără permisiunea instanţei şi este obligat să se prezinte în faţa procurorilor sau judecătorilor ori de câte ori este chemat.
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, a fost arestat preventiv în 5 februarie, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă.
Obreja spunea, în 13 februarie, că denunţătorul din dosarul său este Sorin Ovidiu Vîntu, iar cauza ar fi urmarea unei "înscenări" a acestuia. Obreja arăta că ar fi fost ameninţat cu moartea de către Vîntu. "Cu moldovenii lui a spus că îmi ia gâtul", afirma fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box.
Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunţător un milion de euro. În schimbul banilor, susţin anchetatorii, fostul preşedinte al FRB "a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului". Hotărârea avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, a precizat DNA.
Rudel Obreja a impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa, după obţinerea soluţiei favorabile, potrivit procurorilor anticorupţie.
"Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a 'noului cod' (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)", a mai arătat DNA.
Recursul din dosarul denunţătorului a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.
În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa - condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI.
Rudel Obreja a fost în faţa procurorilor anticorupţie şi în dosarul galei "Campion pentru România", fiind audiat în legătură cu organizarea meciului în care Lucian Bute a boxat cu francezul Jean-Paul Mendy, în 2011.