Ruga lui Vosganian

Procurorii susțin că cei doi ca au favorizat compania Interagro, deținută de magnatul Ioan Niculae, pentru a obține prețuri preferențiale de la compania de stat Romgaz, cauzând astfel un prejudiciu de 130 de milioane de euro.

După cum ne amintim, atunci când Traian Băsescu a avizat cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul lui Videanu, acesta a declarat că președintele a făcut un lucru "absolut corect" și că nimeni nu poate să blocheze actul de justiție, susținând în plus că are toate dovezile nevinovăției sale, pe care le ține la dispoziția procurorilor. O atitudine cât se poate de conformă cu pretențiile pe care le-ar avea oricine de la foști și actuali demnitari în raport cu Justiția. Ori, din păcate nu același lucru îl putem spune și despre liberalul Varujan Vosganian, care a oferit recent un spectacol pe cât de jalnic pe atât de neprincipial, făcând un apel disperat prin care le-a solicitat senatorilor să nu voteze cererea de urmărire penală împotriva sa, pretinzând atât lipsa probelor privind implicarea sa cât și reaua-credință manifestă a procurorului de caz care distorsionează și schimbă sensul clar al înscrisurilor.

Ceea ce trece cu vederea ministrul Varujan Vosganian este că argumentația sa în fața senatorilor are cel puțin un punct slab și anume detaliul că Justiția nu stă într-un procuror. Nu vrem să-i trecem în revistă mulțimea cazurilor în care procurorul acuzării a pierdut glorios, neputând susține acuzațiile în fața instanței. Nu că nu am vrea, dar precedentele sunt atât de numeroase încât nu avem spațiul și timpul aferent. Am urmărit argumentația liberalului cu un ochi critic. Elocvent pe alocuri, dând dovadă de disperare de cele mai multe ori, discursul lui Vosganian nu pare să sesizeze că se afundă în propria structură elaborată.

Pe măsură ce justificările acestuia curg privind lipsa probelor, evidențele clare în favoarea acestuia și pretinsa rea-credință a unui procuror chitit să-l înfunde, privitorul se va întreba inevitabil la un moment dat, ei bine, dacă toate acestea sunt în favoarea ministrului, de unde teama acestuia de a-și susține nevinovăția în fața instanței? Dacă procurorul de caz are o fixație inexplicabilă sau, să zicem, ambiția profesională să-l înfunde cu orice preț, de ce se teme Varujan Vosganian? Pentru că, dacă se confirmă, asemenea chestiuni vor fi evidente și pentru instanța care-l va judeca. Până la urmă, ne întrebăm, retoric, de ce mai există o asemenea discrepanță nefirească: în România orice om este chemat să răspundă sau să dea explicații în fața legii și, n-are de ales, trebuie să se prezinte. Pentru omul de rând nu există ”dragi colegi senatori” cărora să le ceară o derogare de la mecanismul constrângător al legii, pe motiv că nu-i plac ochii procurorului.