Rusia, mişcare surpriză în Coreea de Nord. America, lăsată fără reacţie
Rusia a făcut cunoscut miercuri că a trimis o delegaţie militară în Coreea de Nord, dar nu a dezvăluit scopul vizitei, relatează agenţia DPA.
''Coreea de Nord este o ţară vecină cu noi. Trebuie să dezvoltăm relaţii cu această ţară şi dialogul politic este foarte important'', a declarat Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe, în cadrul unor comentarii difuzate de agenţia de presă de stat Tass.
Delegaţia rusă a sosit la Phenian marţi şi ar urma să stea până sâmbătă, a precizat la rândul său agenţia de presă Interfax. Rusia şi China au relativ cele mai apropiate relaţii diplomatice cu Coreea de Nord, un stat izolat.
Din delegaţie fac parte Viktor Kalganov, adjunct al şefului Centrului naţional rus de management în domeniul apărării, responsabil pe probleme de securitate naţională, potrivit media de stat.
Igor Morgulov, un alt adjunct al ministrului rus de externe, a insistat asupra faptului că vizita delegaţiei nu încalcă sancţiunile ONU, deoarece ea ''se încadrează în schimburile obişnuite dintre militari'', potrivit unor comentarii difuzate de către Interfax.
Tensiunile privind Peninsula Coreeană, care se învecinează cu Rusia, au escaladat în ultimele luni ca urmare a testelor cu arme nucleare efectuate de Phenian într-o demonstraţie de forţă împotriva Coreei de Sud şi a aliaţilor acestei ţări, Japonia şi SUA.
Miercuri, Ministerul rus de Externe a făcut apel la Coreea de Nord şi la Statele Unite ale Americii să se abţină de la orice pas ce ar putea exarceba şi mai mult tensiunile în regiune, au relatat media de stat.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a amintit că tensiunile au escaladat la sfârşitul lunii trecute când Coreea de Nord a testat o rachetă balistică şi SUA au răspuns printr-o activitate militară sporită în regiune, potrivit Agerpres.