S-a descoperit motivul pentru care credem în Dumnezeu

| 17 mai, 2014

Oamenii de știință au făcut o descoperire cel puţin ciudată la prima vedere şi contestată cu vehemență de credincioșii evlavioși. În urma efectuării unui studiu, s-a demonstrat că spiritualitatea cât şi credința în Dumnezeu tine de creierul uman.

Specialiștii din cadrul Universităţii din Missouri spun că fiecare individ are mai mult sau mai puţin dezvoltate porţiuni din creier care ţin de spiritualitate. Cu cât sunt mai dezvoltate aceste porțiuni, în speţă lobul parietal, cu atât credința faţă de divinitate este mai mare şi mai complexă.

Mai mult de atât şi  lobul frontal are un rol major în realizarea fenomenului spiritual religios. Această bază neuropsihica, în opinia celor care au făcut descoperirea, joacă un rol important în dezvoltarea credinței umane. Când această bază este inexistentă şi credinţa se anulează.

Spiritualitatea este un fenomen dinamic şi din această cauză foloseşte porţiuni foarte mari din creier.“, susţine Brick Johnstone, profesor de psihologie al School of Health Professions.

Pentru acest studiu s-au folosit 20 de persoane care aveau lobul parietal afectat. În urma cercetării s-a demonstrat că cele 20 de persoane erau predispuse să creadă într-o forţă superioară, cât şi în faptul că fac parte dintr-un plan divin.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

11 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 mai, 2014
dec
Maica Domnului
mi-a descoperit boala de care sufeream...si ii multumesc in fiecare zi...nu au cum sa inteleaga toti oamenii ....”vazutelor si nevazutelor”... degeaba aveti facultati si stiinta...daca nu avem bunatate, respect, rugaciune...si medicii? m-au plimbat si mi-au dat tratamente gresite ....asa ca ....lasati-o mai moale ....analize corecte NU se fac deoarece costa ...se fac unele evazive ....doar se fac si oamenii sufera....oare de ce sunt cu miile la Sfintele Racle? mi-a placut de un Domn...mi-a descoperit ...boala...au ajuns sfintii sa ne descopere...ca medicii f buni si corecti au plecat de mult....atata timp cat nu exista un salariu minim decent si pentru o viata decenta in Romania si un salariu mediu....sa NU se mai vorbeasca de rentabilitate, productivitate ...si alte cele...Dumnezeu cu mila! O zi buna!
17 mai, 2014
cris
sunt atee
Sunt atee de la varsta de 5 ani cand parintii ma obligau sa merg la penticostali sa ma rog si mamaia mea ma lua la biserica ortodoxa ca sa pup poala popii. Mi se pare o pierdere de timp sa vorbim despre ceva inexistent, o aberatie si o mizerie. Sunt atatea lucruri importante in viata, ca nu merita nicio secunda sa te gandesti la zei. Asta care a facut site-ul sa ia bara asta oblica si tampita cand scrii, e o porcarie pe care nu am intalnit-o niciodata pe net.
17 mai, 2014
Gheorghe UNGUREANU
Despre spurcăciuni
Pe scurt, numai oligofrenii cred în dumnezei. 17 mai 2014. Prof. Gheorghe Ungureanu
17 mai, 2014
Antin
Lobi...
Cred ca mie-mi lipsesc cu desavarsire lobii cu pricina. Pe de alta parte, tine si de educatie, de cultura, de logica. Nu cred in zei pentru ca stiinta a dovedit ca biblia si alte asemenea scrieri se inseala. Ce e atat de greu?
17 mai, 2014
nedumeritul
Ai dreptate ! Ma intreb cum stau cu acesti lobi , popii care se tot inmultesc facand cele necinstite , ce exemplu dau societatii ???
17 mai, 2014
Sfantul Prooroc Ilie Tisbitul
Stiinta demonstreaza ce vreau EU sa demonstreze si daca vor sa-si explice minunile mele se vor inamoli in propria mocirla. Si inca ceva: Ateism boala Alzheimer

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ