S-a votat reintroducerea pensiilor de serviciu. Ce categorii profesionale vor primi mai mulți bani

| 01 apr, 22:01

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 217 voturi pentru şi 7 abţineri, cererea de reexaminare a legii privind pensiile aviatorilor, formulată de fostul preşedinte, fiind adoptată din nou legea care prevede reintroducerea pensiilor de serviciu pentru personalul navigant profesionist.

Legea prevede că aviatorii şi personalul navigant beneficiază de pensii de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care este depusă cererea de pensionare.

Prin respingerea cererii de reexaminare, plenul a păstrat forma legii aşa cum a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului. Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament la sfârşitul anului trecut, dar a fost trimis spre reexaminare de fostul preşedinte Traian Băsescu, pe motiv că este discriminatoriu, scrie RomâniaTV.net.

Deputatul PSD Florin Iordache afirmă că legea repară o nedreptate făcută în 2010 unor categorii socio-profesionale. "Repară o nedreptate făcută în 2010, când, prin modificarea legii, la opt categorii profesionale s-a făcut o nedreptate, precum piloţi, personalul navigant, grefieri, personalul Curţii de Conturi, funcţionari publici parlamentari, parlamentari. Atunci, printr-un act abuziv, acelor categorii socio-profesionale li s-a făcut o nedreptate. Să fiţi de acord cu noi şi, când venim cu o lege care va face dreptate şi grefierilor, personalului Curţii de Conturi, diplomaţilor, personalului tehnic din parlament, chiar şi parlamentarilor, să nu fiţi ipocriţi, ci să admitem că s-a făcut o mare nedreptate", a spus Florin Iordache.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ