Să călcăm în picioare doliul naţional

| 28 iun, 2013

Mă întreb cum ar fi fost ca în timp ce în Muntenegru era doliu național pentru niște străini aflați în tranzit, care au murit într-un accident rutier, în România am fi asistat la sărbătorirea Tricolorului, cu fanfară și tot tacâmul? Cam urât, zic eu. Adică niște străini ne-ar fi respectat mai mult decât o facem noi. Nimic nou în asta.

Jurnaliști cu „coloană vertebrală”, moraliști de serviciu, cei din presa prietenă Palatului Cotroceni, au găsit normal să critice
măsura Guvernului de a declara ziua de ieri, zi de doliu național. Lor li s-au alăturat și unii pedeliști, care au afirmat că Victor Ponta putea găsi o altă zi, nu cea în care sărbătoream și Drapelul Național. Mă întreb cum ar fi fost ca în timp ce în Muntenegru era doliu național pentru niște străini aflați în tranzit, care au murit într-un accident rutier, în România am fi asistat la
sărbătorirea Tricolorului, cu fanfară și tot tacâmul? Cam urât, zic eu. Adică niște străini ne-ar fi respectat mai mult decât o
facem noi. Nimic nou în asta.

Pe lângă acest argument, că putea fi găsită o altă zi, jurnaliștii lui pește prăjit au găsit și un altul, și anume că au
mai avut loc accidente asemănătoare și nu a fost decretată zi de doliu. Adică dacă guvernele trecute au fost insensibile sau nu au acționat cum trebuia, la fel ar trebui să facă și actualul, și viitoarele? Atunci cum va mai evolua această țară, dacă vom rămâne prinși în greșelile trecutului, doar pentru că cei de atunci au făcut așa? Folosind aceeași rațiune, am putea spune că nu e bine că guvernul USL a reîntregit salariile bugetarilor, sau a dat înapoi banii luați ilegal pensionarilor, deoarece guvernul Boc nu a făcut asta. Nu e bine că au fost reziliate contractele „băieților deștepți” de la Hidroelectrica, deoarece guvernele PDL nu au făcut asta (, nu e bine că guvernul condus de Victor Ponta a deblocat fondurile europene, deoarece predecesorii săi nu au făcut asta; până la urmă de pe vremea lui Boc și MRU erau aceste fonduri blocate, dacă ei nu le-au deblocat, înseamnă că știau ei ce fac, nu? Iar lista poate continua.

Culmea ipocriziei a fost atinsă de Robert Turcescu, care se declara consternat de faptul că televiziunile transmit în direct de la Baza Aeriană 90 aterizarea avionului care a adus în țară trupurile celor decedați, asta în timp ce pe fundal, B1 TV exact asta difuza. Ocupat să se uite în curtea altora, dragul de Robert n-a fost atent la ceea ce se întâmplă în propria ogradă. Când i s-a atras atenția asupra acestui lucru, s-a scuzat spunând că dacă ceilalți transmit, sunt și ei obligați, altfel nu s-ar mai uita lumea la ei. Același Turcescu critica slujba ținută pe aeroport, deși aici nu cred că putem acuza Guvernul, mai degrabă BOR sau tradiția ortodoxă, și prezența unor miniștri, cât și a primului-ministru. Ceea ce i-a scăpat a fost faptul că prezenți au fost doar miniștrii implicați în acțiunea de repatriere, respectiv cel de externe, de interne, al apărării și al sănătății, și nu „jumătate de Guvern” cum afirma „deontologul”. Cu siguranță, dacă n-ar fi fost prezenți, i-ar fi criticat pentru că nu sunt, că așa-i în tenis.

Dar asta nu e nimic. Argumentul care a trezit cea mai puternică furie în mine a fost acela că respectivele persoane au murit în timp ce se aflau în vacanță, nu apărându-și țara. Dincolo de faptul că legea nu prevede că doar pentru cei care mor pe front se poate declara doliu național, este vorba totuși de compatrioți de-ai noștri, oameni simpli, care au plecat de acasă cu gândul la concediu, fără să își imagineze că s-ar putea să nu se mai întoarcă alături de cei dragi; oameni care poate au lăsat lucruri neterminate, oameni care lasă în urma lor familii îndurerate, unii chiar zeci de angajați care nu știu dacă vor mai avea în continuare un loc de muncă, deoarece șeful lor a pierit în Muntenegru.

Aș vrea să știu dacă și în Muntenegru au existat astfel de dezbateri, dacă jurnaliștii au vorbit la televizor despre motivele
pentru care n-ar fi trebuit declarată zi de doliu național. Poate că totuși ei și-au păstrat umanitatea, și nu s-au lăsat umbriți de
ură și bani. Ceea ce știu cu siguranță este că ne-au dat o lecție de solidaritate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ