Salariul mediu net a crescut cu 2,7% în luna aprilie, la 1.661 lei

| 05 iun, 2013

Salariul mediu nominal net a ajuns la 1.661 lei în aprilie, în creştere faţă de luna precedentă cu 2,7%, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în domeniul intermedierilor financiare, de 4.883 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 855 lei, potrivit datelor INS.

Salariul mediu brut a fost de 2.291 lei, cu 2,7% mai mare decât în luna martie, informează mediafax.

În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul salariului mediu net a fost mai mare în aprilie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate), drepturi în natură, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterea salariului mediu net se datorează şi disponibilizărilor salariaţilor cu câştiguri mici din unele activităţi economice.

Cea mai mare creştere a salariului, de 33,9%, s-a înregistrat în domeniul activităţilor auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii. S-au înregistrat creşteri de 22,5%-27,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Salariul mediu net a avansat cu 10%-12% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea altor mijloace de transport, industria metalurgică, alte activităţi extractive şi cu 7%-9% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, telecomunicaţii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.

"Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea primelor ocazionale în lunile februarie şi martie, în unele activităţi economice, de nerealizările de producţii ori încasările mai mici (funcţie de contracte)", se spune în comunicatul INS.

Cele mai semnificative scăderi ale salariului mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun cu 38,2%, şi în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice cu 13,7%. Totodată, au fost consemnate reduceri ale salariilor cu 2,5% şi 5,5% în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea băuturilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare fluctuaţii ale salariului mediu net faţă de luna precedentă, crescând cu 0,1% în administraţia publică, iar în sănătate şi asistenţă socială s-a redus cu 0,3% şi în învăţământ cu 0,7%.

Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,6%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,8%, cu 3,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2013.

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, salariul mediu net a crescut cu 7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 101,6%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ