Salina Turda, decor pentru un film american
Primul film de lung metraj care foloseşte ca decor Salina Turda este o producţie regizată de Bryan Thurman, care semnează şi scenariul, şi Luis Esteban.
În Salina Turda se filmează până la sfârşitul săptămânii, dar filmările din România au început la Sighişoara şi se vor termina pe platourile din Bucureşti ale Castel Film.
Filmul 'Nameless' ('Fără nume') este, potrivit producătorului delegat Bogdan Moncea, un thriller psihologic.
'Am început filmările în România pe 11 august, la Sighişoara, acum continuăm la Salina Turda, apoi vom merge în Braşov şi Bucureşti. Înainte s-a filmat în Islanda şi Spania, câte o săptămână, dar în România vom filma cel mai mult, peste 40 de zile. Filmul este un proiect american independent, un thriller psihologic. Acţiunea filmului ne duce pe mai multe planuri temporale, în mai multe locuri de pe Pământ, iar personajul principal călătoreşte în aceste locuri, dar şi în timp. Va fi un film interesant, care se axează mai puţin pe efecte vizuale. Salina Turda nu este cunoscută, este o locaţie foarte interesantă şi neobişnuită, este un mare câştig pentru film', a spus Moncea, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Scenele din Salina Turda sunt turnat la o adâncime de peste 120 de metri, în Mina Rudolf. Una dintre ele reprezintă un carnaval, pentru care vor fi folosiţi 130 de figuranţi, în roluri de acrobaţi şi cântăreţi.
Moncea a precizat că regizorul Brayan Thurman a scris secvenţa special pentru Salina Turda, după ce a vizitat-o în urmă cu un an de zile.
La rândul său, producătorul american Blaine Courrier a susţinut că filmul prezintă un ''mix interesant'' de cultură.
'Cred că ceea ce este interesant, pentru noi cel puţin, la acest film, este că am fost în stare să introducem un fel de mitologie în subtext. Când te uiţi la istoria României vezi ce poveşti extraordinare are - Mihai Viteazu, Vlad Ţepeş care a fost un tactician foarte bun. Sunt lucruri pe care din nefericire le-am ratat noi americanii, care am fost fascinaţi de vampiri şi de zombie. De fapt, acestea două sunt lucruri care vor lipsi din filmul nostru. Sunt poveşti extrem de interesante în România, care nu au fost nici măcar atinse', a mai spus Courrier.
El a arătat că alegerea Salinei Turda, ca locaţie pentru o serie de secvenţe din film, s-a făcut având în vedere decorul extrem de interesant.
Salina Turda va fi folosită în film şi pentru scene în care actorul Conan Stevens, cunoscut din filme precum 'Urzeala tronurilor', 'Spartacus' sau 'Hobbit', va interpreta un războinic dac.
Vasile Tot, directorul Salinei Turda, a spus că remarcarea locului de către un producător de film este pentru el ''un vis împlinit'', iar în acest fel minele subterane pot fi promovate.
Totodată, el a mai spus că turnarea filmului a fost o provocare, având în vedere că programul obişnuit nu a fost înterupt, iar munca la o peliculă artistică presupune o organizare minuţioasă, precum şi folosirea multor aparate sofisticate. ''Au un staff de 150 de persoane. Ne bucurăm că au ales Salina Turda pentru acest film, primul nostru scop fiind promovarea acesteia'', a subliniat Tot.
Rolul principal în film îl au actorul britanic David Frampton, care a jucat în filmul 'Ultimele zile ale iernii', lansat în acest an, şi Aida Folch. Din distribuţie mai face parte John Rhys Davis, care a jucat în pelicule precum 'Indiana Jones' şi 'Stăpânul inelelor'. Filmul 'Nameless' va apărea în cinematografe în anul 2015.