Şantaj rusesc în problema tezaurului

„Suntem gata să discutăm problema, să căutăm documente, dar ţinând cont de faptul că istoria e istorie, iar politica actuală e cu totul altceva”. Aceasta este o declaraţie făcută de Mihail Marghelov, președintelui comisiei pentru relaţii externe a Consiliului Federaţiei, camera superioara a parlamentului rus, în legătură cu o posibilă reluare a discuţiei în ceea ce priveşte tezaurul românesc din Rusia. Declaraţia survine în contextul vizitei la Moscova a unei delegaţii române compusă din membri ai Comisiei de politică externă a Senatului României, în cadrul căreia s-a stabilit şi reluarea întâlnirilor Comisiei Mixte româno-ruse ce are ca scop analiza situaţiei tezaurului românesc de la Moscova.

Subiectul tezaurului românesc este unul tabu în relaţia dintre cele două state, diplomaţia de la Moscova evitând dezbaterea acestuia în mod real. Acum, pe neaşteptate, reprezentanţi Federaţiei Ruse par deschişi la dialog şi sunt de acord cu întâlniri regulate în ceea ce priveşte o eventuală înapoiere a obiectelor trimise la Moscova în timpul Primului Război Mondial.

Problema tezaurului trebuie însă pusă în paralel cu noile evoluţii legate de securitatea energetică. În ultimii ani, preşedintele Putin a avut mai multe intervenţii pe tema gazelor de şist. Motivul este lesne de înţeles: gazele de şist ar putea să scadă influenţa Rusiei exercitată prin controlul preţurilor gazelor naturale exploatate în manieră convenţională. Pentru Rusia, miza este de prim-plan, exporturile de gaze fiind atât o sursă de venituri cât şi o monedă de schimb în politica externă. De aceea, Rusia s-a implicat activ în interzicerea exploatării gazelor de şist în Franţa sau Bulgaria orientându-se mai nou şi către România, în contextul dezbaterilor actuale privind explorarea şi ulterior exploatare acestei resurse. Despre rezervele de gaze de şist din ţara noastră, Agenția Americană pentru Informare în Energie a estimat că s-ar ridica la 1.444 miliarde de metri cubi.

Din aceste rezerve, România nu doar ar deveni indepedentă energetic, dar ar putea şi exporta, reducând astfel influenţa politică rusească.

Diplomaţia rusească şi sovietică au înregistrat de-a lungul timpului succese notabile prin deschiderea de teme paralele, atunci când într-o negociere erau necesare concesii. Astfel, diplomaţii ruşi puteau să facă gesturi de prietenie în probleme secundare, obţinând însă avantajele de care Moscova era cu adevărat interesată.

Este extrem de posibil ca diplomaţia condusă de Serghei Lavrov să încerce cu România acelaşi tip  de scenariu. Deşi valoarea tezaurului româneasc este mare, impactul simbolic al înapoierii, sau cel puţin al încercării de înnapoiere, este unul mult mai substanţial. Dacă partenerii ruşi ar mai discuta în paralel şi despre o eventuală scădere a preţului gazelor importate de România, atunci politicienii de la Bucureşti ar avea toate motivele să evite o dezbatere internă pe un subiect ce are  potenţialul de a diviza societatea românească precum sunt gazele de şist.

Senatorul Marghelov are dreptate când afirmă că ”politica actuală e cu totul altceva”. Doar că, în politica actuală, România are capacitatea teoretică de a deveni independentă energetic faţă de Rusia, ceea ce ar fi o lovitură importantă pentru interesele politice ale Moscovei. Care sunt oare, în acest caz, interesele Rusiei? Să păstreze tezaurul confiscat acum aproape o sută de ani sau să se asigure că România rămâne dependentă de robinetul gazului rusesc?