SĂRBĂTORI DE PAȘTE: cât costă carnea de miel în această perioadă. Și cu cât s-ar putea scumpi

| 31 mar, 10:44

Ciobanii vând carnea de miel, în această perioadă, cu preţuri cuprinse între 22 şi 25 de lei pe kilogram şi mieii în viu cu 10 lei pe kilogram. Totuși, ei nu exclud o scumpire cu 20% faţă de preţul actual, în apropierea Paştelui, pe fondul creşterii cererii externe pentru mieii româneşti, în Italia şi Grecia.

 

"Mieii româneşti nu vor lipsi de pe piaţă în această perioadă, iar preţurile variază între 22 şi 25 lei pe kilogram la carne, în timp ce mieii în viu au acum un preţ de 10 lei pe kilogram. Este posibil ca înainte de Paşte să ajungă la 12-13 lei kilogramul în viu şi poate la 30 de lei kilogramul de carne, însă depinde mult şi de cererea de pe piaţa externă. Acum reuşim să exportăm miei mai mici în Italia, iar pe cei mai mari în Grecia. Preţurile la carne ajung şi la 35 de lei pe kilogram, iar în viu la 10-12 lei", a declarat preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine din România - Romovis, Ioan Câmpeanu, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că exporturile de ovine în Turcia nu au fost reluate, deşi au fost îndeplinite toate cerinţele partenerilor turci, iar pe Iordania şi ţările arabe, unde au fost sistate exporturile din cauza 'bolii limbii albastre', încă se aşteaptă "rezolvarea anumitor încurcături" pentru a le putea pune în practică.

Citeste si: Paradoxurile vieţii moderne: mulţi obezi sunt malnutriţi! Cum este posibil?

"Toată lumea este supărată pentru că din 16 august am rămas cu mieii pe stoc şi nu am mai exportat în Iordania şi ţările arabe. Autorităţile ne-au promis că ne vor ajuta, dar încă aşteptăm să se pună în practica ceea ce s-a stabilit împreună cu asociaţiile crescătorilor de ovine", a adăugat Câmpeanu.

Preşedintele federaţiei a mai precizat că ciobanii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu şi-au primit plata suplimentară pe cap de animal, aferentă anului 2014, dar şi de faptul că nu a demarat campania de depunere a cererilor pe suprafaţă, iar ciobanii riscă să plătească penalizări după data de 15 mai.

Reprezentantul oierilor susţine că, în acest an, pe piaţa internă se vor sacrifica în jur de 800.000 - 1 milion de miei, pentru că românii nu prea mai au bani să cumpere, iar în ceea ce priveşte cifrele privind sacrificarea a 2,5 - 3 milioane de miei în fiecare an "acestea se mai pun şi din burtă".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 mar, 11:23
VIORICA
OFERTA LOC DE MUNCA
Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ