Sarcina lui Ponta pentru Fenechiu, în chestiunea CFR Marfă: Să negocieze foarte bine

| 20 iun, 2013

Premierul Ponta declară că nu poate în prezent decât să ceară Ministerului Transporturilor, condus de Relu Fenechiu, ca la CFR Marfă, unde a rămas un singur ofertant, să negocieze foarte bine, după declararea câştigãtorului, planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi capacitatea de dezvoltare a companiei

"Nu pot acum decât să cer Ministerului Transporturilor să negocieze foarte bine după declararea câştigătorului, că a mai rămas un singur competitor, să negocieze foarte bine. Partea de preţ e stabilită în condiţiile iniţiale, însă ceea ce e mult mai important decât preţul este planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi, practic, capacitatea de dezvoltare a companiei în anii care urmează", a spus Ponta.


El a apreciat că procedura de privatizare a CFR Marfă a fost cea mai transparentă posibil şi a precizat că aşteaptă finalizarea acestei proceduri, dar nu şi ca toată lumea să fie mulţumită. "Când nu am privatizat Oltchim, mă critica toată lumea că de ce n-am privatizat. Acum, dacă am privatizat CFR Marfă, mă critică că de ce am privatizat", a adăugat Ponta.

GFR este singurul investitor rămas în cursă pentru privatizarea CFR Marfă, după retragerea asocierii Transferoviar Grup - Donau Finanz şi companiei americane OmniTRAX.

Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro. Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigãtorul urmând să fie desemnat joi.


Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ