Şase staţiuni montane din România, prezentate touroperatorilor străini
Info-evenimentul "Criteriul primei zăpezi" va continua şi în 2013, în perioada 25-29 noiembrie, şi va include şase staţiuni montane care vor fi prezentate touroperatorilor din Franţa, Germania ori Rusia.
Cea de a II-a ediţie a evenimentului îşi va extinde aria, prin parteneriat cu asociaţia similară din Braşov, de la trei zile şi trei staţiuni prahovene, la şase staţiuni montane, cele mai importante la nivel naţional pentru sporturile de iarnă - Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Râşnov şi Poiana Braşov.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, iniţiator al acestui proiect, a lansat invitaţii unor touroperatori din ţară şi străinătate, în special din Franţa, Germania, Rusia, Ucraina, Moldova şi România.
"Cu această ocazie, va fi lansată şi noutatea sezonului, produsul turistic vedetă "Learn to ski in Romania". Vom arăta că România poate fi o destinaţie extrem de competitivă pentru cei care debutează în sporturile de iarnă, datorită unei infrastructuri îmbunătăţite, a preţurilor mici pentru monitori şi a distracţiei ieftine", arată Adrian Voican şi Christian Macedonschi, organizatorii evenimentului.
Evenimentul este susţinut de Ministerul Economiei, Autoritatea Naţională pentru Turism, ANAT, autorităţi locale şi antreprenori din domeniul turismului din cele şase staţiuni vizate. Infotripul face parte din caravana "Vacanţă în ţara mea" organizată de Federaţia Asociaţiilor pentru Promovarea Turismului din România.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov (APDT Braşov), fondată în anul 2006 de către Consiliul Judeţean, membru fondator principal, reprezintă un proiect de dezvoltare locală creat într-un parteneriat public-privat, şi are drept scop promovarea unitară a obiectivelor turistice reprezentative ale judeţului Braşov pe plan naţional şi internaţional.