Scandal imens între greii fotbalului românesc, Mitică Dragomir și Mircea Sandu
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, a declarat că Mitică Dragomir și Mircea Sandu s-au certat violent în ședința Comitetului Executiv de azi.
“Atîtea lucruri urîte spuse, eu n-am auzit în viaţa mea. Domnul Dragomir s-a certat cu domnul Sandu urât de tot, eu am vrut să plec, dar au zis că încetează şi a plecat domnul Dragomir. S-au certat pe tema Universităţii Craiova, dar şi pe cea a numărului de echipe fin Liga 1. Dragomir dorea 18 echipe, Mircea Sandu a evitat să se pronunţe. Însă, Dragomir dorea azi o decizie în această privinţă“, a spus Crăciunescu la DigiSport.
La rândul său, patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu a spus că "a fost masacru". "Dragomir l-a numit pe Sandu «curvă ordinară». Vă spun sincer. Nu vă mint! Nu pot spune de unde ştiu. Mai precis a zis că -ai fost şi rămâi o curvă ordinară", a declarat Mititelu.
Sandu și Dragomir sunt anchetați de DNA pentru exces de zel în povestea dezafilierii Universității Craiova.