Scandal în şedinţa Biroului Permanent al Senatului - USR a părăsit sala

| 03 apr, 15:42

Senatorii USR membri ai Biroului Permanent au părăsit luni sala de şedinţe, după ce ar fi primit injurii din partea senatorului PSD Şerban Nicolae.

"Este vorba de afirmaţiile făcute de domnul Şerban Nicolae, preşedintele Comsiei juridice, care a adresat mai multe cuvinte, nu vreau să le repet în acest moment. O să le regăsiţi în stenograma acestei şedinţe, referitoare la nişte afirmaţii pe care le-aş fi făcut săptămâna trecută într-o conferinţă de presă, în care am vorbit despre modul în care domnia sa a blocat nominalizările membrilor societăţii civile care trebuie să facă parte din CSM. (...) Dacă veţi citi stenograma veţi vedea că sunt nişte cuvinte chiar injurioase", a declarat senatorul USR Mihai Goţiu.

Senatorul USR critică şi atitudinea pe care a avut-o preşedintele Senatului.

"Nu a vrut să mă nominalizeze, l-am rugat să îmi spună dacă e vorba despre mine în acele declaraţii, moment în care domnul preşedinte Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu mi-a dat cvântul, am semnalat faptul că mă consider vizat şi unii oameni din sală, inclusiv colegi de partid ai domnului Şerban Nicolae au considerat că eu sunt cel vizat, moment în care domnul Tăriceanu mi-a tăiat microfonul, am considerat că eu care Consider că este un abuz al majorităţii", a mai spus Goţiu.

"Să fie sănătos! E adevărat, când se trezeşte, poate să fie şi coerent, dar să nu faceţi zgomot în plen, să respectaţi somnul de după amiază", a răspuns Şerban Nicolae, ironic, când a fost întrebat dacă i-a adus injurii senatorului Mihai Goţiu. Senatorul PSD a făcut trimitere, astfel, la momentul în care senatorul USR a fost surprins dormind în timpul unei şedinţe de plen a Senatului.

"Şapte ani de acasă ar fi o condiţie prezumată fără să mai fie nevoie de educaţie specială, fără să mai fie nevoie de apeluri în mod deosebit", a mai spus Şerban Nicolae.

Grupul parlamentar al USR va sesiza incidentul, în scris, la Biroul Permanent al Senatului.

 

Tag-uri: senat, USR
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ