SCANDAL la Senat pe legile Justiţiei: Ședință suspendată. Tăriceanu, înconjurat de USR, la tribună
Scandal în Senatul României, marţi dimineaţă. Motivul îl reprezintă legile Justiţiei. Mai exact, dezbaterea Legii 303, Legea Statutului Magistraților, care astăzi este la vot final, la Senat.
Mai mult, personalul de la Senat a vrut să o dea afară pe deputata Cosette Chichirau, care filma ședința din balconul în care stă de obicei presa. După îndelungi dezbateri, aceasta a refuzat să părăsească ședința.
UPDATE În jurul orei 13.00, Călin Popescu Tăriceanu și-a oprit discursul după ce senatorii USR au venit lângă acesta, flancându-l la tribuna Senatului cu pancarte #Rezist.
Senatorii de la PMP au ieşit din sală, iar senatorii USR au ridicat pancarte pe care stă scris "Toţi pentru justiţie". Cei de la PMP au cerut, prin vocea lui Traian Băsescu, "ca Parlamentul să lase aceaste legi pe perioada de vacanță în dezbatere, să se poată trimite către societate mesajul corect, în așa fel încât și politicul și societatea să ajungă la un acord. În cazul în care se mențin pe ordinea de zi modificările la Legile 303, 304 și 317, PMP va fi consecvent poziției sale și se va retrage de la lucrările plenului”, ceea ce a şi făcut.
Senatorul Goţiu de la USR a vrut să citească, în afara ordinii de zi, un raport de la tribună şi a fost împiedicat de Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior senatorul a plecat de la tribună, după ce microfonul i-a fost tăiat şi vocea nu i se mai auzea în sală. În sală, senatorul Goţiu a folosit portavocea, moment în care a fost apostrofat de Călin Popescu Tăriceanu, care i-a reproşat că "face circ la Senat" şi a chemat chestorii pentru a-l opri.
Cosette Chichirău, deputat USR, transmite live, pe pagina sa de Facebook, ședința Senatului, din balconul în care de obicei stă presa. Înte timp, cei care se ocupă de ordinea interioară au venit și i-au cerit lui Chichirău să părăsească balconul, dar aceasta a refuzat.