Scandal la vârful Internelor. Carmen Dan îi răspunde lui Tudose: "Bădăran, oportunist, securist"
Carmen Dan i-a răspuns, marți, lui Mihai Tudose, după ce fostul premier a caracterizat-o drept "mincinoasă, agresivă și incompetentă". "Bădăran, oportunist, securist", a fost replica lui Carmen Dan.
"Nu aş vrea să lungim acest subiect, despre Ioniţă, zicerile domnului Ioniță. Eu cred că am comentat destul. Domnul Ioniţă este un domn care și-a dorit să fie personaj. E adevărat că a prins culoar. A ținut morțiş să se penibilizeze şi domnul Tudose. E plină politica românească de domnişori frustraţi care ştiu să lupte bărbăteşte cu femeile jignind. Am să îi răspund scurt, pe înţelesul dânsului: bădăran, oportunist, securist, nu neapărat în ordinea asta", a spus Carmen Dan.
Tudose: Carmen Dan a fost prinsă cu minciuna
Mihai Tudose i-a dat replica lui Carmen Dan, în direct la Realitatea TV: "E greu să ai o replică unui asemenea tip de om. Ea a fost prinsă cu minciuna. Eu am invocat un act pe care l-a depus domnul Ioniţă în ianuarie 2018 când am spus că nu pot să îl numesc pe Ioniţă şeful Poliţiei fiindcă domnia sa a depus un raport prin care refuză funcţia. Atunci doamna Carmen Dan a spus că nu e adevărat. Era cuvântul meu împotriva cuvântului ei. Atunci eu am fost elegant şi nu am mai insistat pe această temă. Acum, după un an şi trei luni, domnul chestor Ioniţă confirmă ce am spus eu atunci. Ieri m-am manifestat ca atare şi am spus că este clar că doamna ministru minte. A fost prinsă cu minciuna, este o mincinoasă. Se comportă ceva de genul următor: fiindcă am prins-o cu minciuna, numai un securist poate să o prindă cu minciuna. E securist dacă te-a prins. Şi a doua chestie: că am spus-o public, sunt bădăran. Păi eu te prind că fugi cu televizorul din casă şi când te prind sunt securist, sunt bădăran că tu eşti o femeie, o delicată. Uitaţi limbaj de delicată! Ăsta e omul".
Fostul premier Mihai Tudose a izbucnit, luni, la adresa ministrului de Interne Carmen Dan, după scrisoarea deschisă trimisă acesteia de către șeful DGA Cătălin Ioniță. ”Guvernul Tudose a picat pentru că nu am putut lucra cu o mincinoasă”, a spus Tudose, care a relatat ce s-a aflat în spatele scandalului din guvern din 2018.
Fostul premier Mihai Tudose a acuzat-o pe Carmen Dan că minte continuu și a cerut demiterea acesteia de la șefia MAI, adăugând că nu se așteaptă însă ca acest lucru să se întâmple.
”Minte Carmen Dan. A mințit de atunci continuu. Nu se poate ca un ministru de interne, membru CSAT, să îl mintă pe premier”, a declarat Mihai Tudose la Realitatea TV, cu referire la conflictul din guvernul pe care l-a condus, înainte de a fi îndepărtat de PSD.
El a relatat cum a decurs acel moment, care începuse după scandalul cu polițistul pedofil și demiterea șefului Poliției Române, Bogdan Despescu.
”Am spus că nu se poate da afară pe cineva fără să pui pe cineva în loc. Am primit propunerea cu domnul chestor Ioniță. Odată cu propunerea am fost informat că domnul Ioniță nu dorește funcția. L-am sunat și mi-a recunoscut că refuză. Am sunat-o pe doamna Carmn Dan și mi-a spus că nu e adevărat, că dorește. I-am cerut demisia pentru că minte, ea s-a dus la partid la taică-su și a început scandalul pentru că Dumnezeule, să te dai la una dintre doamnele domnului Dragnea e ca și cum ai da foc la Biserică. Guvernul Tudose a picat pentru că nu am putut lucra cu o mincinoasă”, a spus Tudose.