SCANDALUL APA NOVA: Berevoianu, Moisescu şi Semenescu rămân sub control judiciar
Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, şi oamenii de afaceri Vlad Moisescu şi Ovidiu Semenescu rămân sub control judiciar în dosarul Apa Nova, în care aceştia sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, potrivit Agerpres.
Berevoianu, Semenescu şi Moisescu au fost reţinuţi joi, în urma unor audieri şi a unor percheziţii pe care anchetatorii le-au efectuat la mai multe domicilii şi sedii ale unor societăţi din Bucureşti.
Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme, este acuzat de trafic de influenţă (2 infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (2 infracţiuni), iar Vlad Moisescu, sub control judiciar în altă cauză, şi Costin Berevoianu, consilier personal al lui Oprescu în perioada 2008 - 2015, este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 - 2015, cei trei şi-au traficat influenţa pe care o aveau la reprezentanţii unor instituţii publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primăria şi Consiliul Local ale Sectorului 1 Bucureşti) în beneficiul agenţilor economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obţinând în schimb de la reprezentanţii acestora sume importante de bani.
Citeste si: Avocat: Sorin Oprescu a fost externat la cererea sa. E posibil să fie internat din nou
"Plata banilor a fost disimulată sub forma unor contracte încheiate cu societăţi aparţinând sau care sunt controlate de persoanele menţionate, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate. Concret, în perioada respectivă, inculpatul Semenescu, utilizând relaţia preferenţială pe care o avea cu inculpatul Moisescu (ascendentul relaţional al acestuia din urmă la nivelul Primăriei şi Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti), a facilitat derularea activităţii specifice firmelor pe care le reprezenta, pe raza sectorului 1 (de exemplu: încheierea unor contracte cu instituţiile publice, obţinerea unor avize, hotărâri de consiliu favorabile, evitarea luării unor măsuri nefavorabile)", susţin procurorii.
De asemenea, Berevoianu, în calitate de consilier al primarului general al Capitalei, a susţinut din această poziţie interesele grupului de firme reprezentat neoficial de Semenescu, se spune în comunicat.
"În schimbul influenţei exercitate, inculpaţii Moisescu şi Berevoianu au primit de la grupul de firme reprezentat neoficial de Semenescu diferite sume de bani sub paravanul unor contracte (ex. de consultanţă) încheiate în mod formal, fără ca obiectul lor să fie prestat în realitate", au mai constatat procurorii.