Scenariul lui Băsescu: ”Interesul preşedintelui Iohannis este ca Dăncilă să între în turul doi”

| 22 iul, 19:55

Traian Băsescu face un scenariu pentru slegerile prezidențiale, în care îi vede fruntași pe Iohannis, Dăncilă și Barna

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a vorbit, la România TV, despre modul în care, în opinia sa, vor arăta alegerile prezidențiale din luna noiembrie. Băsescu spune că este de dorit ca Dăncilă să intre în turul doi în contrapartidă cu Iohannis pentru un rezultat favorabil celui din urmă.

„Dacă discutăm foarte pragmatic, interesul preşedintelui Iohannis este că doamna Dăncilă să între în turul doi, iar Barna să rămână în afară. Pentru că un Barna intrat în turul doi cu Iohannis, USR va avea electoratul PSD de partea lui. Electoratul USR va merge la Dăncilă în turul doi dacă nu intră Barna. Vor merge să îi plătească lui Iohannis pentru că i-a atacat spre sfârşit de mandat”, a declarat Traian Băsescu.

„În momentul de faţă pare că vom avea un tur doi cu reprezentantul PNL şi reprezentantul USR, cu Iohannis şi Barna. Pare, dar vom vedea ce evoluţii vor fi în PSD, unde este un adevărat spectacol. Personal cred că mai atractiv va fi Dan Barna, pentru că eu îmi pierd vremea şi citesc Constituţia, legile, deciziile CCR, în timp ce electoratul nu îşi pierde vremea cu asta. Dacă mai ascultă şi crede pe câte un politician, bine, dacă nu... Barna pare un om proaspăt, pare deşi nu e, mai are contracte cu statul. Depinde cum va fi tratată în campanie povestea. Depinde cât de tare va apăsa PSD pe acceleraţie cu poveştile astea”, a mai spus Traian Băsescu.

Tag-uri: basescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ