Scenariul ŞOCANT lansat de cercetători. Ce va păţi omenirea dacă albinele DISPAR
Declinul global al polenizatorilor - în cea mai mare parte albine și alte insecte - ar putea provoca până la 1,4 milioane de decese pe an, adică o creștere a mortalității populației umane la nivel mondial cu aproape 3%, potrivit cercetătorilor americani care au publicat un studiu în revista 'The Lancet', informează AFP.
Acest fenomen ar fi determinat de creșterea carențelor de vitamina A și de acid folic (vitamina B9), vitale pentru femeile gravide și copii, precum și de o incidență crescută a bolilor netransmisibile, cum ar fi bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale (AVC) și anumite tipuri de cancer.
Deficiențele de vitamina A și de acid folic pot afecta ochii, ceea ce poate duce la orbire, și pot cauza malformații ale sistemului nervos. Aceste efecte asupra sănătății vor afecta atât țările dezvoltate, cât și țările în curs de dezvoltare, conform analizei publicate joi in revista medicală 'The Lancet'.
Potrivit unui scenariu de eliminare completă a polenizatorilor, 71 de milioane de oameni din țările cu venituri reduse ar putea suferi de deficit de vitamina A și 2,2 miliarde, care au deja un consum neadecvat, ar fi și mai afectați de această carență. De asemenea, 173 de milioane de oameni ar avea deficit de acid folic, iar 1,23 miliarde de oameni ar întâmpina probleme în asigurarea acestei vitamine.
O scădere cu 100% a "serviciilor de polenizare" ar putea reduce livrările globale de fructe cu 22,9%, de legume cu 16,3%, de nuci și semințe cu 22,9%, însă cu diferențe între țări.
În concluzie, aceste schimbări pot crește numărul deceselor anuale globale din cauza unor boli netransmisibile și a celor legate de malnutriție cu 1,42 milioane de decese pe an (2,7% din mortalitatea anuală totală), potrivit studiului condus de dr. Samuel Myers de la Harvard TH Chan School din SUA.
Un alt studiu, publicat în 'The Lancet Global Health', cuantifică o amenințare specifică, până acum încă nemăsurată, pentru starea de sănătate la nivel mondial, determinată de emisiile de dioxidul de carbon (CO2) din activitatea umană.
În acest al doilea studiu, reducerea conținutului de zinc din culturile agricole importante legată de creșterea concentrațiilor de dioxid de carbon din atmosferă va duce la un deficit de zinc (retard de creștere, probleme de imunitate, decese premature) pentru 138 milioane de oameni din întreaga lume până în anul 2050.
Împreună cu Fundația Rockefeller, revista 'The Lancet' a publicat un raport cu privire la schimbările de mediu care indică schimbări climatice și amenință progresele în materie de sănătate din cursul ultimelor decenii, mai notează AFP.