SCENE CRUNTE la locul prăbuşirii aeronavei Germanwings. Rudele victimelor sfâşiate de DURERE

| 26 mar, 20:08

In timp ce politia germana a inconjurat casa in care a locuit copilotul german, impreuna cu familia sa, rudele celor 149 de oameni care s-au prapadit nevinovati trec prin clipe sfasietoare.

Au ajuns joi dupa amiaza in sud-estul Frantei pentru a se reculege cat mai aproape de locul catastrofei. Dincolo de tristetea nemarginita, toti vor trebui sa gaseasca in ei taria sufleteasca pentru o intalnire cu legistii care le vor preleva mostre ADN. Fara acestea, identificarea victimelor, printre care se aflau si bebelusi, este practic imposibila.

Julian Pracz-Bandres avea 7 luni si este cea mai tanara victima a tragediei din Alpii Francezi. A murit in bratele mamei. Se intorceau din Spania, tara natala a femei, acasa, la Manchester. Tanara mama n-a reusit sa gaseasca un zbor direct, asa au ajuns sa urce in cursa blestemata.

Belgianul Christian Driessens se afla si el in avionul care s-a zdrobit de masivul Trei Episcopi. Traia de 30 de ani in Spania, dar avea ceva treburi de rezolvat in Germania. De marti, fratele lui din Liege priveste ingrozit stirile.

Claude Dreissens, fratele victimei: "Niciodata nu poti vorbi prea mult despre un om. Mi se pare potrivit sa vorbim despre el, ii onoram amintirea."

Sandrine, nepoata unei victime: "Cand auzi de trupuri sfartecate, dezintegrate....Tu ai o imagine despre un om care nu se potriveste cu vorbele astea. Eu una nu mi-l pot imagina pe unchiul meu sfartecat ori dezintegrat."

Britanicul Martyn Matthews, in varsta de 50 de ani, tatal a doi copii mari, fusese intr-o delegatie la Barcelona. A ales si el un zbor cu escala, pentru ca asa ar fi ajuns mai devreme acasa. La randul sau, Paul Bramley, un student britanic de 28 de ani, care studia in Elvetia, a petrecut o ultima vacanta in Spania, inainte sa inceapa practica. "Era cel mai bun fiu din lume, era intreaga mea lume", a murmurat mama lui in fata jurnalistilor.

In timp ce ancheta se concentreaza pe personalitatea copilotului, familiile celor 150 de victime au ajuns joi in Franta, pentru a se reculege la poalele muntelui unde apropiatii lor si-au gasit sfarsitul cutremurator. Acolo au fost aduse steagurile tarilor din care provin victimele.

 

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ