SCHIMBĂRI MAJORE de la 1 IULIE. De ce MODIFICĂRI au parte românii de marţi

| 01 iul, 2014

1 iulie 2014 aduce multe noutăţi pentru români. Se scumpesc o serie de servicii, altele se ieftinesc, salariul minim brut va fi majorat. De salarii mărite se vor bucura şi cei din administraţiile locale. De asemenea, românii vor putea să-şi planifice vacanţele pentru că se deschid Transfăgărăşan şi Transalpina. Şi patronii români au parte de modificări în privinţa taxelor şi impozitelor.

Gazele se scumpesc de la 1 iulie

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 2,5% de la 1 iulie, iar cel pentru consumatorii industriali se va majora cu 1,5%, a anunţat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Potrivit calendarului de liberalizare agreat de Guvern cu FMI în 2012, preţul gazelor pentru consumatorii casnici va fi liberalizat în totalitate la 31 decembrie 2018.

Pentru consumatorii industriali, calendarul prevede liberalizarea totală la 31 decembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2015.

 

Factura la curent va scădea de la 1 iulie

Factura consumatorilor casnici pentru energia electrică va scădea în medie cu 2,6% de la 1 iulie, iar cea pentru consumatorii industriali, cu 4%, în urma ieftinirii energiei pe bursă şi a reducerii taxei de cogenerare, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

 

Cursurile şcolilor pentru şoferi se scumpesc de la 1 iulie

Cursurile şcolilor de şoferi se vor scumpi de la 1 iulie cu peste 30% din cauza unor schimbări legislative. Potrivit legislaţiei, de la 1 iulie, instructorii şcolilor de şoferi nu vor avea voie să facă mai mult de 210 ore pe lună. Ceea ce înseamnă că în medie au voie să facă 10 ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. În prezent, instructorii şcolilor de şoferi fac mult mai multe ore inclusiv în weekend. Din acest motiv, şcolile de şoferi vor mări tarifele.

 

Salariul minim creşte de la 1 iulie

Salariul minim brut pe ţară va creşte din 1 iulie de la 850 de lei, cât este în prezent, la 900 de lei, aceasta fiind cea de a doua majorare din acest an. Prima a avut loc pe 1 ianuarie, când salariul minim brut a urcat de la 800 de lei la 850 de lei. Angajatorii care stabilesc salarii mai mici decât cel minim riscă amenzi cuprinse între 1.000 de lei şi 2.000 de lei.

 

Amenzile pentru şoferii indisciplinaţi cresc de la 1 iulie

Creşterea salariului minim are ca efect şi majorarea amenzilor pentru şoferi. De la 1 iulie, când salariul minim va ajunge la 900 de lei, punctul de amendă va ajunge la 90 de lei, deoarece valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut.

 

Primarii vor avea salarii mai mari de la 1 iulie

Primarii şi viceprimarii vor primi salarii mai mari, după ce legea care prevede acest lucru a intrat în vigoare în 24 martie. Mai precis, potrivit documentului menţionat, peste 6.000 de aleşi locali vor beneficia de o majorare salarială începand din 1 iulie.

Vor creşte salariile unui număr de 6.339 de aleşi locali, după cum urmează:

Primarii/viceprimarii de comunaă cu 44,4% - 50,1%

Primarii/viceprimarii de oraş cu 8,7% - 16,6%

Viceprimar de municipiu categoria II/primar de municipiu categoria I şi II cu 1,4% - 7,2%

Primarul general cu 5,5%

 

Tarifele de roaming pentru călătoriile în UE scad de la 1 iulie 2014

Utilizatorii români de telefonie mobilă şi internet mobil vor beneficia de tarife reduse pentru serviciile de roaming în UE, începând cu 1 iulie 2014, în cazul utilizării planului tarifar de bază (Eurotarif).

Scăderile tarifare sunt între 20% - 55% faţă de tarifele aplicabile în prezent, astfel că utilizatorii vor plăti maximum 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru un apel efectuat, 0,05 euro/ minut (fără TVA) pentru primirea unui apel şi cel mult 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), cea mai mare reducere fiind înregistrată în cazul serviciilor de date (inclusiv accesul la internet), pentru care tariful maxim va fi de 0,2 euro/ MB (fără TVA), potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi folosesc planurile tarifare de bază, fără a fi necesară încheierea unui abonament suplimentar.

Dacă nu plecaţi în vacanţă în străinătate, puteţi merge să vă relaxaţi în România.

Transfăgărăşanul va fi deschis în totalitate traficului rutier. De la 1 iulie 2014, şoferii vor putea circula pe drumul naţional DN 7C - Transfăgărăşan, între localitatea Bascov, judeţul Argeş, şi intersecţia cu DN1 Braşov - Sibiu.

 

Aflaţi aici până când puteţi circula pe Transfăgărăşan

Pentru fluidizarea traficului în perioada verii, când mulţi români pleacă în vacanţă, se introduc restricţii pentru vehiculele cu masa totală maxim autorizată peste 3,5 t pe anumite tronsoane, din 1 iulie.

 

Scutirea de impozit pe profitul reinvestit se aplică de la 1 iulie. Ce investiţii poţi face

Firmele vor fi scutite de la plata impozitului pe profitul reinvestit in echipamente noi, incepand din 1 iulie si pana la 31 decembrie 2016 inclusiv. Masura cuprinde o serie de conditii care ii limiteaza aplicabilitatea, astfel ca nu va putea fi folosita de un numar mare de societati si nici beneficiile nu vor fi importante, sustin specialistii. Aflati din sinteza urmatoare cum se va calcula scutirea de impozit de profit, dar si in ce situatii ar putea fi avantajoasa pentru firme.

Conform actului normativ, echipamentele tehnologice pentru care nu se va platit impozitul pe profit vor fi masinile, utilajele si instalatiile de lucru prevazute in subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe (puteti consulta documentul in fisierul atasat), folosite in scopul desfasurarii activitatii. De asemenea, echipamentele noi sunt cele care nu au fost utilizate anterior datei achizitiei/punerii in functiune şi au durata normala de functionare/durata de utilizare economica integral neconsumata, la data achizitiei/punerii in functiune.

 

Guvernul ELIMINĂ 92 de taxe de la 1 iulie

Guvernul a aprobat mai multe acte normative prin care sunt eliminate sau comasate 92 de taxe şi tarife nefiscale. Modificarea va intra în vigoare de la 1 iulie 2014.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ