Schimbările climatice vor transforma Groenlanda într-un ţinut verde

| 29 aug, 2013

Schimbările climatice îşi vor pune amprena inclusiv pe cea mai mare insulă de pe glob care este cunoscută pentru clima artică şi vegetaţia săracă. Groenlanda, căci despre ea este vorba, va fi de nerecunoscut peste mai puţin de 90 de ani. Cel puţin aşa arată datele unui grup de cercetători de la Universitatea Aarhus, din Danemarca, notează The Guardian.

Savanţii sunt de părere că în 2100 temperaturile din Groenlanda vor fi atât de ridicate încât insula va înverzi.

În prezent, 3 sferturi din zona locuită de eschimoşi şi europeni este acoperită de straturi groase de gheaţă, însă, potrivit experţilor, în mai puţin de nouă decenii, întreaga zonă va fi acoperită de pădure şi verdeaţă.

"Groenlanda are potenţialul să devină complet verde. În următorii ani în această zonă ar putea creşte păduri de conifere ca cele din Alaska sau nordul Canadei" a declarat profesorul Jens-Christian Svenning.

În condiţiile schimbărilor climatice actuale, 44 de specii noi de arbuşti şi copaci vor putea să se dezvolte în Groenlanda. Aceste tranformări vor afecta ecosistemul Groenlandei, antrenând dispariţia multor specii de animale şi plante arctice. Cu toate acestea, specialiştiii văd şi avantaje: turismul, agricultura şi activităţile forestiere pot dezvolta economic zona.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ