Şcolile rămân închise şi vineri, inclusiv în Bucureşti

| 30 ian, 2014

Potrivit unei note emise, joi, de Ministerul Educaţiei inspectoratelor şcolare din ţară, vineri, 31 ianuarie, şcolile din mai multe judeţe şi municipiul Bucureşti vor rămâne închise, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, urmând ca recuperarea cursurilor să se face după un program special.

Şcoli închise şi în Bucureşti, anunţă Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, din cauza problemelor cu deszăpezirea. Cursurile din învăţământul preuniversitar (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) vor fi sistate şi vineri în Capitală, a decis Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB). Potrivit unui comunicat al IŞMB, cursurile vor fi reluate luni, 10 februarie, după vacanţa intersemestrială. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2013-2014, în perioada 1-9 februarie 2014 este programată vacanţa intersemestrială.

Mai multe inspectorate şcolare judeţene din ţară au anunţat că vor menţine şcolile închise şi vineri, 31 ianuarie. Din cauza ninsorii şi a viscolului, cursurile au fost suspendate toate săptămâna, iar lecţiile urmează să se recupereze în semestrul al II-lea.

"Conducerile unităţile de învăţământ vor lua măsuri pentru recuperarea orelor neefectuate din cauza suspendării cursurilor, până la sfârşitul anului şcolar, astfel încât să fie asigurată parcurgerea integrală a programelor, recuperarea se va face după un program special, discutat cu partenerii sociali, avizat de consiliul prefesoral şi aprobat de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ", potrivit unei note emise de Ministerul Educaţiei, semnată de directorul general Liliana Preoteasa.

De vineri, 31 ianuarie, elevii vor intra în vacanţa intersemestrială. Profesorii care nu au apucat să încheie mediile elevilor până la data de 31 ianuarie, o pot face în prima săptămână a semestrului II.

"Având în vedere că din cauza condiţiilor meteorologice, în mai multe judeţe ale ţării şi în municipiul Bucureşti, au fost întrerupte cursurile în ultima săptămână de şcoală a semestrului I, 27-31 ianuarie 2014, în cazurile speciale în care nu se poate asigura respectarea prevederilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar referitoare la încheierea situaţiei şcolare, aceasta se poate face în prima săptămână a semestrului al II-lea", se arată în acelaşi document.

Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti au datoria de a informa opinia publică în legătură cu situaţia tuturor unităţilor de învăţământ din judeţele lor.

SCOLI INCHISE pe 30 ianuarie:

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat miercuri, 29 ianuarie, situaţia unităţilor de învăţământ din judeţele aflate sub cod meteorologic de avertizare, aşa cum a fost ea prezentată de inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până la ora 16.30.

În urma deciziilor inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în ziua de joi, 30 ianuarie, toate unităţile de învăţământ vor fi închise în Bucureşti şi alte 14 judeţe, după cum urmează: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea. În cinci judeţe, doar o parte dintre unităţile de învăţământ vor fi închise: Bacău (o unitate şcolară, în mediul rural), Dâmboviţa (32 de unităţi şcolare), Iaşi (14 unităţi şcolare), Mehedinţi (3 unităţi şcolare), Vaslui (86 de unităţi şcolare, în mediul rural).

Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti au datoria de a informa opinia publică în legătură cu situaţia tuturor unităţilor de învăţământ din judeţele lor.

Pentru ziua de joi, 30 ianuarie, Universitatea Bucureşti şi Universitatea din Piteşti au decis sistarea tuturor activităţilor didactice.

Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă tuturor studenţilor să contacteze secretariatele universităţilor şi să consulte paginile de internet ale acestora.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ