Scrisoarea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul care a făcut înconjurul lumii: Irozii şi fariseii nu s-au terminat

Ce scria Sfântul Ioan Iacob în urmă cu aproape 81 de ani.

"Din smerita mea peşteră mă duc cu gândul la sfânta Peşteră din Vitleem, unde s-a născut Îm­păratul Păcii şi Mântuitorul nostru.

El a plecat cerurile ca să ne rădice pe noi către cele de sus.

Citeşte şi:  MINUNE! Cum arată trupul unui SFÂNT român canonizat după 1990

A venit în lume ca să ne adu­că pace. Dar iată că lumea de azi nu preţueşte nici sfânta Lui pogorâre şi nici pacea pe care au vestit-o Îngerii la Vitleem.

Mândria lui Irod căuta să piar­dă pe Cel născut în Peşteră, iar ştiinţa deşartă a lumii de azi caută să piardă sfânta credinţă din inima creştinilor.

Domnul pătimeşte şi astăzi prigoană din partea lumii de­şar­te, ca şi în vremea lui Irod.

Irozii şi fariseii nu s-au terminat. Ba încă sunt mai harnici astăzi.

Toate născocirile împreună cu desmăţul şi cu necredinţa împlinesc lucrul lui Irod.

Traiul răsfăţat fugăreşte credinţa din inima omului şi răceşte dragostea cea curată.

Înţelepciunea omenească de azi caută să zboare mai sus decât Dumnezeu ca şi oarecând Lucifer.

Pentru asta se mânie Dum­nezeu şi depărtează blagoslovenia de pe pământ.

Azi Radioul cântă pretutindenea dar lumea este cuprinsă de frică şi desnădejde. Născocirile pe care le face sunt uneltele mor­ţii. Şi-a pregătit mintea omului scule cari ucid şi trupul şi sufletul. Singură îşi fabrică pierzarea. O mică scântee poate să aprindă focul cel mare.

Dar milostivul Dumnezeu mai ţine pe loc calul cel de foc, pentru ca să ne pocăim noi nevrednicii.

Pocăinţă aşteaptă Domnul de la creştini, căci preţul lor este mai scump decât cerurile.

Preţul creştinilor este însăş sângele cel scump al Domnului.

Pentru asta mai ţine Dum­nezeu lumea.

Semnele mâniei lui Dum­nezeu le putem cunoaşte prea bine şi cine ştie câte valuri a­ma­re vor veni peste lume până când va pricepe înşelăciunea şi va căuta izvorul cel sfânt al păcii care s-a arătat în Peştera de la Vitleem. Până atunci lumea în­cear­că să meargă în lună şi în stele şi doarme somnul nesim­ţirii la cântecul de Radio.

Pe noi cari avem credinţă curată, ne-a ales Domnul din lume, măcar că trăim în lume.

Deci pentru sufletele noastre însetează şi astăzi Domnul căci noi suntem un trup şi un duh şi capul nostru este însuşi Hristos (cum zice Sf. Apostol Pavel).

Sfântul Apostol şi Evan­ghe­list Ioan scrie în cartea sa, zicând:

„Nu iubiţi lumea nici cele din lume“, iar Sf. Apostol Iacob scrie: „Dragostea lumii acesteia, duşmănie este cu Dumnezeu“.

Apoi Sf. Apostol Pavel scrie:

„Toţi cei ce vor dori să ducă viaţă cucernică întru Hristos Iisus, vor fi prigoniţi!“

Deci noi nu aşteptăm de la lu­mea asta decât necaz şi prigoană precum însuşi Domnul a suferit de la sfânta Sa Naştere şi până la mormânt.

Şi Domnul ca şi noi a pribegit în ţară străină (adică în Egipt) şi toată viaţa a fost prigonit.

Să iubim şi noi necazurile şi prigoanele căci din ele a băut Domnul Slavei. Să gustăm din oţetul şi din fierea Lui, ca să ne îndulcim şi din Slava lui cea sfântă, pentru rugăciunile Prea Curatei Sale Maici, care L-a născut cu trupul pentru mântuirea noastră. Amin.

Al frăţiilor voastre smerit rugător către Domnul,

Ieroschimonah Ioan Iacob din Schitul Sf. Ana

26 Decembrie 1958, Hozeva

Această epistolă a Sfântului Ioan Iacob a fost adresată unei familii de români ortodocşi, stabiliţi în Ierihon încă din anul 1933. Proveneau din judeţul Tu­tova (zona Bârladului) şi au reuşit atunci, în vremea Pro­tec­to­ratului britanic asupra Lo­cu­ri­lor Sfinte, să cumpere o proprietate în oraşul biblic Ierihon. Deşi nu erau oameni bogaţi, din munca lor aveau cele necesare traiului şi pe deasupra mai făceau bine şi altora.

Constantin şi Elena Sa­mo­ilă, cei cărora li s-a adresat Sfântul Ioan Iacob, erau oameni profund credincioşi şi a­veau un singur copil, pe Di­mi­trie, care a îm­pli­nit în anii â90 dorinţa părinţilor săi de a dărui (oferi) proprie­ta­tea din Ierihon (aprox. 1000 mp) Patriarhiei Ro­mâne. Aceşti ro­mâni l-au cu­noscut pe Sfântul Ioan Iacob timpuriu (veniseră în Ţara Sfântă cam în aceeaşi perioadă, ei în 1933, Cuviosul Ioan Iacob în 1936), dar mai ales l-au ajutat în perioada când Sfântul Ioan a fost egumen la schitul românesc „Sfântul Ioan Bote­ză­torul“ de pe malul Iordanului (1947-1952). Constantin Sa­mo­ilă era un bun gospodar, brutar şi meşter tâmplar. Făcea pâine pentru Patriarhia Greacă, res­pectiv pentru mănăstirile „Sfân­­tul Sava“, „Sfântul Te­o­dosie“, Hozeva, „Sfântul Ghe­rasim de la Iordan“, iar băiatul lui, Dimi­trie, le ducea săptămânal, pe jos, câte un sac-doi călugărilor pentru hrană. La Ierihon aveau animale şi o grădină în care se găseau portocali, lămâi, bananieri şi viţă-de-vie. Erau primitori de stră­ini şi ajutători. Sfântului Ioan Iacob i-au fost de mare folos. Erau, de altfel, prin­tre puţinii prieteni şi cunoscuţi ai săi, alături de monahul Ioa­ni­chie Pârâială, de sora acestuia, monahia Magdalena, de cele câ­teva maici românce care lo­cuiau în Ierihon. Familia Sa­moilă a rămas aproape de Sfântul Ioan Iacob până la sfârşitul zilelor lui. Mărturie ne oferă această scrisoare, scrie ziarullumina.ro.