Se cere DEMISIA ministrului Justiției. Negocieri de ultimă oră

| 08 aug, 11:08

Reprezentantii sindicatelor din penitenciare, care din 1 august au declanşat proteste prin refuzul de a face ore suplimentare, se întâlnesc cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, căruia îi reproşează lipsa de implicare în rezolvarea problemelor din penitenciare şi îi cer demisia.

Sindicaliştii solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, eliminarea deficitului de personal, majorarea salariilor cu 15 la sută, reorganizarea unităţilor şi construirea unora noi, precum şi diminuarea orelor suplimentare şi "asigurarea unei protecţii reale" pentru angajaţii din penitenciare.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administratia Naţională a Penitenciarelor au întocmit o listă cu 12 "soluţii" pentru problemele din sistem, pe care ar urma să o prezinte la discuţiile cu Tudorel Toader.

Ei cer, printre altele,  modificarea procedurilor de concurs şi urgentarea ocupării funcţiilor vacante de management superior din sistemul penitenciar, în contextul valului de pensionari şi al unei politici de resurse umane constrânse de restricţii bugetare şi "decizii politice bizare", punerea în aplicare a unui plan de investiţii în instituţiile penitenciare,  precum şi îndeplinirea urgentă a formalităţile necesare pentru suplimentarea bugetului, astfel încât să fie asigurat necesarul pentru investiţii, reparaţii curente, plata facturilor şi salarii.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor mai susţin că, în ultimii doi ani, 1 angajat din 6 a părăsit sistemul penitenciar, doar 61% din funcţiile necesare bunei funcţionari a penitenciarelor sunt ocupate şi sunt înregistrate peste 700.000 de ore supplimentare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ