Se îngroaşă gluma cu Antonescu
Prin modul în care vrea să rezolve problema aleşilor locali şi încercarea de a impune această soluţie partenerilor de alianţă, Crin Antonescu îşi dovedeşte încă o dată iresponsabilitatea politică. Atitudinea sa poate avea efecte negative în ceea ce priveşte integrarea noastră completă în Uniune Europeană, un lucru extrem de grav pentru un politician care într-un an vrea să ocupe funcţia supremă în stat.
De câteva săptămâni, printre problemele cu care se confruntă actuala putere se numără şi decizia Agenţiei Naţionale de Integritate de a declara că o serie dintre aleşii locali din România sunt incompatibili din cauza conflictelor de interese. Problema este că anumiţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene fac parte şi din Adunările Generale ale Acţionarilor la societăţile comerciale aflate în subordinea instituţiilor conduse de ei, fapt ce contravine legii nr. 51/2006.
La momentul la care problema a devenit publică, premierul Ponta a declarat că se va consulta cu reprezentaţii Comisiei Europene şi ai ANI, urmând ca, mai apoi, soluţiile posibile să se discute în interiorul USL. De atunci preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în repetate rânduri că susţine rezolvarea acestei situaţii printr-o lege care ar elimina retroactiv toate conflictele de interese în care sunt implicaţi aleşii locali.
Marţi, Crin Antonescu a declarat că partidul domniei sale va înainta un proiect de amnistie pentru primarii şi preşedinţii de consilii judeţene declaraţi incompatibili de ANI. Domnul Antonescu a mai apreciat că "Nu am emoţii în această privinţă (adoptarea legii – n.n.), pentru că în ce priveşte intenţia şi vicepremierul Dragnea în mai multe rânduri şi chiar după această intervenţie a mea şi premierul Ponta au spus că doresc şi nu au niciun motiv să nu dorească".
Declaraţia lui Crin Antonescu trebuie privită pe fondul disputelor din USL de peste weekend apărute în urma propunerii mai multor parlamentari liberali de modificare a sistemului electoral pentru alegerile locale. De atunci, mai mulţi lideri PSD au criticat propunerea aleşilor liberali, iar Antonescu a încercat, la începutul acestei săptămâni, să aibă o atitudine împăciuitoare faţă de partenerii din alianţă. De aceea, ultima decizie luată de liderii liberali a fost ca orice inţiativă legislativă a parlamentarilor PNL să fie aprobată mai întâi de conducerea partidului.
În acest context, precizarea lui Crin Antonescu că PSD-ul va susţine propunerea de amnistie pe care liberalii vor să o înainteze Parlamentului vine în contradicţie cu discursul neconflictual pe care liderul liberal l-a utilizat marţi. Departe de a fi o declaraţie menită să liniştească tensiunile din USL, afirmaţia constituie o încercare de a forţa mâna social-democraţilor în ceea ce priveşte adoptarea legii. În plus, proiectul de lege a fost asumat de întreg PNL-ul, în condiţiile în care propunerea de amnistie generală nu a fost discutată la nivelul alianţei de guvernare.
Spre deosebire de liderul liberal, premierul Victor Ponta s-a declarat deschis dialogului în ceea ce priveşte rezolvarea problemei
incompatibilităţilor, adăugând în acelaşi timp că orice propunere legislativă trebuie mai întâi dezbătută la nivelul alianţei.
O soluţie asemenea celei susţinute de liberali este posibil să fie reflectată în mod negativ negativ în următorul raport MCV. Soluţia lui Antonescu ar putea fi interpretată de Comisia Europeană ca un atac la adresa statului de drept, deoarece prin ea se modifică legi după bunul plac al celor aflaţi la putere.
Prin modul în care vrea să rezolve problema aleşilor locali şi încercarea de a impune această soluţie partenerilor de alianţă, Crin Antonescu îşi dovedeşte încă o dată iresponsabilitatea politică. Atitudinea sa poate avea efecte negative în ceea ce priveşte integrarea noastră completă în Uniune Europeană, un lucru extrem de grav pentru un politician care într-un an vrea să ocupe funcţia supremă în stat.