Se reiau lucrările la centura ocolitoare a Braşovului
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat printr-un comunicat de presă că s-a încheiat procedura de licitaţie pentru tronsonul I între DN1 şi DN 11, dar şi pentru tronsonul II care face legătura între DN 11 şi DN 13. În plus până acum nu s-au depus contestaţii astfel că lucrările ar putea începe în această vară.
16 firme au fost interesate de reluarea lucrărilor la primul tronson al ocolitoarei Braşovului, după ce compania Alpine a intrat în insolvenţă şi abandonat lucrările.
Cea mai bună ofertă a fost a unui consorţiu din Italia, iar investiţia se ridică la 88 de milioane de lei. Până acum au fost efectuate doar 56% dintre lucrările necesare la Tronsonul I.
Totul este acum oprit deoare firma austriacă Alpine, care efectua lucrarea a intrat în insolvenţă. Vara aceasta ar fi trebuit să se circule în zonă, dar lucrările au fost întârziate şi de faptul că banii au fost daţi cu ţârâita. Tronsonul are o lungime de 7,2 km şi porneşte din zona Dârste (din ocolitoarea actuală, pe care va fi construit un pod peste pârâul Timişul Sec), ocoleşte rampa de gunoi, intersectează drumul spre Tărlungeni, ocoleşte CET, traversează zona Timiş-Triaj, iar apoi va ajunge la DN 11 (spre Sfântu Gheorghe) în giratoriul din zona Stabilus.
Pe lângă realizarea căii de rulare la două benzi pe sens, proiectul prevede un pasaj peste DN 11 şi calea ferată care duce spre Târgu Secuiesc.
Pentru dublarea celui de al doilea tronson au fost 21 de oferte. Valoarea estimată a investiţiei a fost de 118 milioane de lei, dar un cpnsorţiu de firme Viarom Construct SA – Maxidesign SRL – Beta Cops SRl, a oferit un preţ de 64 de milioane de lei.
Dublarea tronsonului II care leagă DN 11, ieşirea din Braşov spre Hărman, de DN 13, ieşirea din Braşov spre Târgu-Mureş este absolut necesară pentru ca pe Ocolitoare să se poată circula în regim de autostradă. Totodată, în urma semnării acestui contract se va mai rezolva o problemă spinoasă pentru şoferii care tranzitează ocolitoarea, respectiv construcţia unui pasaj rutier peste centură la intersecţia cu drumul judeţean spre Sânpetru, unde s-au întâmplat foarte multe accidente.
Lucrările la Ocolitoarea Braşovului au început de ani buni, iar până acum doar tronsonul III a fost finalizat.