Sebastian Ghiţă, despre şpăgile din IT şi cazul Siveco
Sebastian Ghiţă susţine, într-un interviu acordat lui tolo.ro, că sistemul de achiziţii este construit de aşa natură, încât firmele sunt obligate să "cotizeze" la diverse centre de putere, pentru a câştiga contracte.
Sebastian Ghiţă pentru tolo.ro:
"- Înainte de a candida pentru Parlament, am mers la mai mulți antreprenori din IT. La Irina Socol, de la Siveco, la Novensis, la HP, la Cisco. Cineva trebuie să le apere interesele. Iar acum e timpul să spunem deschis cîteva lucruri grave.
- Apropo de Irina Socol…
- O apreciez și astăzi! Am vizitat-o în arestul la domiciliu. Dumneavoastră credeți că ea a luat vreun ban negru din cei pe care era obligată să-i facă? Vă spun eu că nu! Ea avea o firmă. Care avea nevoie de contracte. I s-a spus: Ca să iei contracte, știi, trebuie să întorci! A rezistat, poate, o dată, de două ori. Dar are peste 1.000 de angajați care își așteaptă salariile. Asesoft, Teamnet și celelalte aveau la un moment dat 7.000 de angajați. A inventat Irina Socol vreun sistem? Nu, ea a supraviețuit în ceea ce au creat alții. Eu nu o apăr, să decidă judecătorii, dar justiția să fie egală pentru toți!"
Deputatul Sebastian Ghiţă este de părere că acest sistem a fost construit de politicienii ajunşi la putere, care au nevoie de resurse pentru a se menţine la putere.
“Lui Socol i s-a spus: Vrei contracte? Păi, cotizezi la partid sau ajuți ministrul! Jocul acesta a fost generat de cei care conduc societatea. Ea s-a lăsat angrenată în acest joc. Și la sfîrșit venim și o arestăm pe Irina Socol, pe care am obligat-o să scoată niște bani din firmă ca să hrănească gurile astea hulpave care nu fac nimic”, a mai precizat Ghiţă.