Sebastian Ghiţă: Nu am niciun grad. Nu sunt cadru activ sau suspendat al niciunui serviciu, român sau străin
Deputatul PSD şi fondatorul televiziunii România TV, Sebastian Ghiţă, a declarat că nu face parte din nicio structură militară de informaţii română sau străină.
"Nu am satisfacut stagiul militar deci nu am nici un grad. Ca membru al comisiei de control al SRI imi este interzis prin lege sa fiu cadru activ sau suspendat al oricarui serviciu, roman sau strain. Exista niste proceduri de verificare si un juramant dat in fata Parlamentului. Presupunand ca un membru al comisiei ar ascunde o astfel de chestiune nu si-ar risca nimeni din vreun serviciu cariera si libertatea pentru a acoperi o astfel de fapta", a declarat fondatorul televiziunii România TV şi Asesoft în cadrul interviului cu cititorii Hotnews.ro.
România va ajunge o insulă de prosperitate
Legat de evoluţia României, Sebastian Ghiţă a precizat că ţara noastră va ajunge prosperă în această zonă a Europei. "Daca ne urmam drumul actual si nu apar accidente majore precum crize economice ca in 2008 sau crize de securitate tip Crimeea in zece ani Romania va ajunge sa fie o insula de prosperitate in Estul Europei. Iar chestiunea aceasta ar putea sa asigure dezvoltarea viitoarelor generatii pentru urmatorii 50 de ani".
Deputatul PSD, Sebastian Ghiţă, a precizat că nu are legaturaă cu nicio loja masonica chiar daca a primit propuneri.
Presa este liberă
"Intreaga presa din Romania pare ca este acuzata azi ca are inclinatii spre stanga sau spre dreapta, care uneori pot fi identificate cu interesele partidelor. Cred ca presa astazi este libera si echilibrata. Cu ceva investitii mai avem toti de lucrat la calitatea jurnalismului si la asumarea unui grad mai mare de libertati de catre jurnalisti, in redactii. Iar asta va veni in timp", a răspuns Sebastian Ghiţă.