Sebastian Papaiani, de urgenţă la spital din cauza unui accident vascular cerebral
Actorul Sebastian Papaiani se află internat în stare gravă la spital, după ce a făcut un atac cerebral.
Sebastian Papaiani (80 de ani) se află internat în stare gravă la spital, după ce a făcut un atac cerebral. Actorul a fost transportat de urgenţă la spital, în stare gravă. Medicii i-au acordat primul ajutor şi l-au internat pe actor, însă acesta nu se simte deloc bine. Cadrele medicale depun toate eforturile pentru a-l stabiliza pe marele actor, însă situaţia este gravă.
Într-o emisiune tv, marele actor a povestit despre pierderea suferită pe când avea doar patru ani: cei doi frați gemeni care au pierit în timpul cutremurului din 1940.
„A căzut tavanul pe ei. Mama a băgat copăița cu Radu și cu Luminița sub pat, iar noi am ieșit. Noi nu am știut că a căzut tavanul peste ei... au murit asfixiați acolo. Casa noastră era făcută dintr-un material care nu te omoară, din chirpici. Cădea peretele, rămânea restul. Dar aici a căzut tocmai pe pat, care s-a rupt și el, la rândul lui", își amintește cu tristețe Sebastian Papaiani.
Sebastian Papaiani este un actor român de etnie grecească. Copilaria si-a petrecut-o, dupa cum declara actorul, "intr-o lume modesta, intr-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de tigani, dar tigani cu care puteai sa fii prieten...". Tatal sau, Alecu Papaiani, era grec de origine = Papayannis fiind proprietarul unei curti, undeva in marginimea Pitestiului in care erau apartamente de doua camarute, inchiriate de cosari, geambasi, lustragii etc. Alaturi de prietenii lui era fascinat de circul ce venea in cartier si de filmele ce rulau in acei ani, iar John Wayne si Johnny Weissmuller erau preferatii lui.
La 17 ani se angajeaza contabil la un oficiu farmaceutic, joaca teatru de amatori, indrumat de fosta Miss Romania 1936, Crina Cojocaru, care il determina sa treaca peste multe obstacole si sa devina actor.
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, promotia 1960 si in 1963 debuteaza in comedia regizorului Geo Zaizescu Un suras in plina vara, unde alaturi de tanara si frumoasa actrita Florina Luican, se face remarcat atat de critici cat si de public. Filmeaza an de an, atat in drame cat si in comedii si ramane pentru totdeauna de neegalat in memoria cinefililor in rolurile Plutonier Capsuna din B.D, Alecu din Asta seara dansam in familie, Pacala, Pompei din Toamna bobocilor si mai ales Ieremia din Toate panzele sus.