Secția de judecători din CSM îl acuză pe Iohannis că încalcă grav independența și prestigiul justiției

| 29 aug, 15:20

Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că încalcă grav independența și prestigiul justiției, prin referiri nejustificate și nedovedite cu privire la independența și probitatea profesională a Danei Gîrbovan, refuzată pentru funcția de ministru al Justiției.

 

Secția pentru judecători a CSM a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că motivarea prezentată de către președinte pentru justificarea respingerii propunerii în funcția de ministru al justiției a unui judecător, prin referiri nejustificate și nedovedite cu privire la independența și probitatea sa profesională, reprezintă o încălcare gravă a independenței și prestigiului justiției.

 

Consiliul Superior al Magistraturii și puterea judecătorească, prin instanțele judecătorești, sunt singurele autorități îndreptățite prin dispozițiile expres prevăzute în Constituție și în legislația organică să decidă dacă un judecător are sau nu toate calitățile cerute de dispozițiile legale pentru exercitarea funcției, spun judecătorii din CSM.
Ei susțin că afirmațiile președintelui la adresa Danei Gîrbovan, care a fost judecător mai mult de 19 ani, reprezintă, în lipsa oricărei constatări a veridicității acestora în cadrul mecanismelor legale și constituționale, un vădit atac la adresa independenței și prestigiului justiției.
"Secția pentru judecători a subliniat în nenumărate ocazii și reiterează în circumstanțele actuale că, indiferent de climatul social și politic, reprezentanții instituțiilor statului trebuie să dea dovadă în discursul public de echilibru și prudență, iar nicio situație nu poate justifica încălcarea garanției constituționale a independenței justiției.
Nu în ultimul rând, Secția pentru judecători consideră că programul propus de candidatul respins pentru Ministerul Justiției ar fi contribuit la îmbunătățirea condițiilor din justiție și este condamnabil că disputele politice au fost considerate mai importante decât dezvoltarea unui sistem de justiție mai bun în folosul cetățeanului", mai spun judecătorii din CSM.
Dana Gîrbovan și-a depus luni demisia din magistratură, ca urmare a nominalizării sale de către PSD pentru funcția de ministru al Justiției. Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit atunci de urgență și i-a aprobat solicitarea. Gîrbovan a explicat că a decis să facă acest pas pentru ca procedura de numire a sa în funcția de ministru să poată fi inițiată.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că respinge "în integralitate” remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, pentru că propunerile pe care le-a primit sunt "inacceptabile”.
"Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD și ALDE de a destructura justiția, de a opri lupta anticorupție și de a baroniza total România. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituțiilor și nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor și în care cred și eu, a argumentat Iohannis respingerea propunerii pentru Justiție.
Ulterior, Dana Gîrbovan a anunțat pe Facebook că își retrage demisia din magistratură și că va cere Secției pentru judecători a CSM să ia act de retragerea demisiei. Gîrbovan a mai spus că va "răspunde public, punctual, motivelor președintelui, inclusiv aceluia că propunerea ce mă vizează este "total împotriva valorilor democratice", după ce acesta își va motiva în scris și publica hotărârea”.

 

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ