Şedinţă solemnă de Guvern, în Sala Unirii. Premierul Dăncilă şi delegaţia guvernamentală, huiduiţi la Alba Iulia

| 29 noi, 11:28

Premierul Viorica Dăncilă se află, joi, la Alba Iulia, unde are loc, în Sala Unirii, o şedinţă solemnă de Guvern. Înaintea şedinţei, premierul Dăncilă şi delegaţia guvernamentală au făcut o vizită la Monumentul Unirii, la Catedrala Încoronării acolo unde s-au întâlnit cu ÎPS Părintele Irineu, apoi au mers la Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Carolina pentru depunerea unei coroane de flori.

"Este o onoare să fim astăzi la şedinţa solemnă organizată pentru a celebra Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri. Sala Unirii, în care ne aflăm, un simbol şi un templu al României Mari, unde s-a hotărât şi s-a semnat actul Marii Uniri, este locul în care oamenii simt cu adevărat mândria de a fi român. Actul Unirii de acum 100 de ani a fost posibil datorită unor împrejurări istorice pe care conducătorii ţării de la acea vreme au ştiut să le valorifice pentru bine României. Acei conducători nu au avut doar înţelepciune politică şi talent diplomatic, ci au venit şi cu o misiune pentru România Mare. Avem privilegiul istoric de a fi miniştri ai Guvernului României în momentul istoric al aniversării a o sută de ani de la Marea Unire, proclamată aici, la Alba Iulia. În plan simbolic, este probabil cel mai emoţionant moment al mandatului nostru", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Afirmaţile au fost făcute la începutul şedinţei solemne de Guvern care are loc, joi, la Alba Iulia, în Sala Unirii. Atât premierul, cât şi femeile-ministru au venit la şedinţă îmbrăcate cu ie.

Înaintea ședinței, premierul Dăncilă şi delegaţia guvernamentală au făcut o vizită la Monumentul Unirii, apoi la Catedrala Încoronării acolo unde s-au întâlnit cu ÎPS Părintele Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia.

De la Catedrală, delegaţia s-a deplasat, pe jos, spre Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Carolina pentru depunerea unei coroane de flori. Înainte şi după momentul solemn al intonării Imnului Naţional şi depunerea coroanei de flori, câţiva oameni au scandat lozinci împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a celorlalţi membri ai Executivului: "Ruşine, ruşine să vă fie", "Demisia!", "Incompetenţilor!", "Duceţi ţara de râpă!".

Nici unul dintre membrii Guvernului nu a reacționat la scandări, preferând să se facă că nu îi aud pe protestatari. Până la urmă, protestatarii au fost opriți de jandarmi din scandări, informează Alba24.

Începând cu ora 10.30, se desfăşură o şedinţă solemnă de Guvern, în Sala Unirii. Guvernul va discuta joi, un proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în 2018, a paradei militare naţionale de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României.

La finalul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă va semna un acord între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, un acord între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţiilor din Construcţii.

De asemenea, Viorica Dăncilă va semna în Cartea de Onoare a Cetăţii Alba Carolina.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ