Şefă CFR, reţinută de DNA. De ce e acuzată
Şefă Serviciului urmărire transporturi din CFR, Estrella Ştefănescu, a fost reţinută de procurorii anticorupţie, fiind acuzată de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitaţii.
Ştefănescu a fost audiată miercuri la DNA, într-un dosar în care oficiali din Ministerul Transporturilor şi din CFR sunt suspectaţi de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitaţii, printre care cele controlate de oamenii de afaceri braşoveni Iorgu Ganea şi Costel Comană, în special operatorul de transport feroviar Regiotrans, relatează Mediafax.
Alături de ea au mai fost aduşi la DNA pentru audieri Fostul director CFR Braşov Costache Nicolau, Claudiu Dumitrescu, director al Direcţiei Feroviare din Ministerul Transporturilor, şi directorul Regiotrans, Florin Hădărean.
Într-un comunicat transmis miercuri dimineaţă, Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa că procurorii fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în domeniul transportului feroviar privat de călători şi subvenţiilor, infracţiuni comise în perioada 2008 - 2013.
Procurorii au făcut în acest dosar, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov şi Ilfov, la 19 adrese, inclusiv la Ministerul Transporturilor, Compania Naţională CFR, Regionala CFR din Braşov şi mai multe firme, printre care RC CF Trans SRL Braşov.