Şefa tribunalului Olt a fost arestată preventiv

| 24 mar, 17:31

Curtea de Apel Craiova a admis, marți, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a judecătoarei Carmen Marinescu, președintele Tribunalului Olt, formulată de DNA - Serviciul Teritorial Craiova, aceasta fiind acuzată de luare de mită. Decizia Curții de Apel Craiova poate fi contestată.

Judecătoarea Carmen Marinescu, președintele Tribunalului Olt, care a fost reținută luni, pentru 24 de ore, de procurorii DNA — Serviciul Teritorial Craiova, fiind acuzată că a primit 200.000 de euro mită, a fost prezentată, marți, în fața magistraților Curții de Apel Craiova.

Potrivit DNA, Carmen Marinescu ar fi pretins și primit, prin intermediul lui Dumitru Cismaru, avocat în cadrul Baroului Olt, de la un denunțător, suma de 200.000 euro.

Potrivit unor surse judiciare, banii ar fi fost ceruți pentru a-l elibera, în anul 2011, din arest pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ulterior, cel care a mituit-o pe judecătoare, fiul lui Bercea, a denunțat-o pe aceasta la DNA.

Suma de bani a fost primită de avocatul Dumitru Cismaru în două tranșe: 150.000 de euro înaintea termenului de judecată din data de 31 august 2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și 50.000 de euro în data de 20 septembrie 2011, când judecătoarea a amânat pronunțarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara.

Pe data de 22 septembrie 2011, Carmen Marinescu a admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunțarea încheierii din data de 22 septembrie 2011, respectiv în intervalul 14 — 22 decembrie 2011, judecătoarea Carmen Marinescu și Iuliu-Severus Marinescu (soțul acesteia) au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului.

Astfel, Iuliu Marinescu a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru o donație reprezentând un teren în suprafață de 703 mp și o construcție de 29 mp pe același amplasament, situat în localitatea Băile Olănești.

În realitate, pentru a evita menționarea judecătoarei Carmen Marinescu în contractul de cumpărare a acestui imobil, Iuliu Marinescu și Dumitru Cismaru au determinat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donație, în realitate între părți fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare și fiind plătit prețul de 55.000 lei. De asemenea, Iuliu Marinescu a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană un teren situat în localitatea Corbu, județul Constanța, în suprafață de 1.250 mp.

Procurorii susțin că ar exista indicii privind subevaluarea prețului achitat de Iuliu Marinescu, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacție. Aceste două achiziții nu sunt menționate în declarațiile de avere întocmite și depuse în cursul anilor 2012 și 2013 de judecătoarea Carmen Marinescu.

Soții Marinescu au mai achiziționat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacție consemnată în declarația de avere a magistratului. Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local Slatina nr. 170 din 26.07.2011.

Potrivit DNA, aceste imobile au fost achiziționate din suma de 200.000 de euro pretinsă și primită de judecătoarea Carmen Marinescu prin intermediul avocatului Cismaru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri și ajutarea persoanelor care au săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală.

Printr-o decizie luată pe 21 martie 2015, pronunțată în același dosar de Curtea de Apel Craiova, s-a dispus arestarea preventivă a lui Iuliu Severus Marinescu și a avocatului Dumitru Cismaru pe o perioadă de 30 de zile și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul Ilie Bucă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ