În urmă cu câteva zile, magistraţii au schimbat regimul de detenţie al lui Gigi Becali într-unul deschis, astfel încât patronul Stelei să poată merge la muncă, scrie RomâniaTV.net.
Pavel Abraham, avocatul lui Gigi Becali, a declarat pentru Mediafax că a introdus la Comisia de supraveghere de la Penitenciarul Jilava o cerere de modificare a regimului de detenţie, respectiv din semideschis în deschis. Avocatul a precizat că respectiva comisie şi, ulterior, judecătorul delegat au admis cererea, astfel că, la acest moment, regimul de detenţie al lui Gigi Becali este unul deschis.
Abraham a menţionat că acest regim de detenţie nu îi permite lui Becali să meargă acasă, dar poate desfăşura activităţi în interesul penitenciarului, în afara unităţii. Avocatul a precizat că Becali ar putea, spre exemplu, să execute servicii de pază a deţinuţilor, în foişoarele închisorii, sau chiar să supravegheze deţinuţii ieşiţi la muncă în afara penitenciarului.
Regimul deschis de detenţie îi mai aduce lui Gigi Becali posibilitatea de a primi mai des vizite ale membrilor familiei, dar şi pachete.
Avocatul a arătat că regimul de detenţie se poate schimba în cazul unor abateri grave, susţinând că în cazul clientului său nu se va ajunge la o asemenea situaţie.
Potrivit România TV, şefii Penitenciarelor au contestat modificarea regimului de detenţie al omului de afaceri.
George Becali a primit, în luna februarie, trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane, ulterior, pe 20 mai, omul de afaceri a fost condamnat la doi ani închisoare în dosarul privind schimbul de terenuri cu MApN, iar pe 4 iunie a primit alţi trei ani de detenţie în dosarul "Valiza". Cele trei pedepse au fost contopite, iar Tribunalul Bucureşti a adăugat un supliment de şase luni, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti.