Şefu-i şef în PMP: Băsescu dictează, Udrea urmează
Printre rânduri, Elena Udrea a sugerat amenințătoare că numai filiația junei o împiedică să dea cu ea de pământ, pentru insolență.
Marea viermuială electorală a atins paroxismul în PMP-ul condus de Elena Udrea, cum se spune, din eroare în eroare, spre catastrofa finală. Plecarea oarecum intempestivă a intelectualilor ”publici” a fost semnalul unei deșirări a partidului care mai continuă și în ziua de azi. Nu am fost singurii care am estimat că după eșecul rizibil de la europarlamentare, în PMP se va declanșa un exod al celor veniți conjunctural, ”că nu se știe”...
Citeşte şi: Elena Udrea: Marţi vom vota asupra candidatului PMP la prezidenţiale
Dar cine ar fi putut prevedea, la modul serios, că nici nu va începe oficial campania și cele două Elene importante pentru Traian Băsescu se vor sfida reciproc, în ușa stabilimentului politic? După ce EBA s-a alăturat celor care au criticat-o pe Udrea că nu permite șefilor de filiale să strângă semnăturile necesare candidatului oficial, aceasta a ripostat, e drept între anumite limite autoimpuse, dar chiar și așa, pe un ton de neconceput cu numai două, trei luni în urmă, dovadă că orice lucru bun și frumos are nu numai un început dar și un sfârșit... cu atât mai mult prietenia dintre două femei... Printre rânduri, Udrea a sugerat amenințătoare că numai filiația junei o împiedică să dea cu ea de pământ, pentru insolență. Cu alte cuvinte, tăticul a salvat-o pe EBA de furia pleșcoiencei dezlănțuite.
Citeşte şi: Băsescu vs. Udrea
Ciorovăiala a fost întreruptă de Ştefan Vlaston , vicepreşul PMP, care a turnat apă rece peste pisici cerând consultarea cu Traian Băsescu înainte de a fi pusă în discuţie candidatura lui Cristian Diaconescu la prezidenţiale. Absolut ridicol și compromițător, în sfidarea absolută a Constituției, Udrea şi partidul său îi cer lui Băsescu să spună el cine să candideze din partea PMP la prezidenţiale. Am putea spune că acesta este reversul medaliei cu tricoul electoral: dacă nu li s-a tăiat elanul când l-au îmbrăcat, acum ce să le mai reproșezi că se dezbracă și de caracter. Cireașa pe tort va fi pusă, ca de obicei de Băsescu, care va batjocori opinia publică, explicând mucalit cum că medierea – fie și între două femei nervoase - este în fișa postului de la Cotroceni...
Ştirile orei
despre Sova,nimic,
despre scaderea economica din tr 2,nimic..
asa este el,nimic