Senat: Amendamente la proiectul legii grațierii, în dezbatere la Comisia juridică

| 10 mar, 13:49

Senatorii au adus mai multe amendamente la proiectul privind legea grațierii, în afară de cele depuse de senatorul PSD Șerban Nicolae, și care vor fi dezbătute în Comisia juridică a Senatului peste două săptămâni.

Potrivit documentelor postate pe site-ul Senatului și transmise la Comisia juridică, senatorii UDMR Csaszar Karoly Zsolt și Tanczos Barna au adus un amendament prin care propun ca pedepsele pentru fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual și fals informatic să fie grațiate, în timp ce în forma inițiatorului acestea erau exceptate de la grațiere.

Senatorul PSD Liviu Brăiloiu propune un amendament potrivit căruia în cazul deținuților cu vârsta de peste 70 de ani să fie grațiate în întregime pedepsele. Însă, de grațiere nu beneficiază condamnații care au săvârșit anumite infracțiuni și pentru care pedeapsa este de 10 ani sau mai mare.

O condiție pentru grațiere este aceea ca persoana condamnată să achite despăgubirile stabilite de către instanță.

În această privință, opiniile sunt diferite. Senatorul Brăiloiu propune ca achitarea despăgubirilor să se facă anterior punerii în libertate, Asociația Magistraților din România susține varianta ca acest lucru să se facă la data punerii în libertate sau în termen de un an de la condamnarea definitivă ori, după caz, de la punerea în libertate, iar Uniunea Națională a Barourilor din România propune achitarea despăgubirilor la data intrării în vigoare a legii.

De asemenea, grațierea cu jumătate din pedeapsă se propune — prin amendamente aduse și de senatorul PSD Brăiloiu și de senatorii UDMR menționați — și în cazul femeilor însărcinate și a deținuților care au în îngrijire copii cu vârsta de până la 14 ani.

Senatorul PSD Șerban Nicolae a depus o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, dar și pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parțial, cu trei ani, pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.

De asemenea, se grațiază parțial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parțial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.

În ședința de marți, Comisia juridică a Senatului a amânat, pentru data de 21 martie, dezbaterea și întocmirea raportului în ceea ce privește proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, iar inițiator este Guvernul. Termenul de adoptare tacită este în data de 25 aprilie.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere în data de 31 ianuarie. El a primit avize favorabile de la Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ