Senat: Comisia juridică a aprobat solicitările Justiției în cazurile Gabriel Oprea și Doina Tudor

| 23 feb, 11:05

Comisia juridică a Senatului a aprobat, marți, solicitările Justiției privind începerea urmăririi penale a senatorului UNPR Gabriel Oprea și, respectiv, de reținere și arestare preventivă a liberalei Doina Tudor.

UPDATE16.23 În ceea ce privește începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, au fost 6 voturi ''pentru'' și 5 ''împotrivă''. Pentru reținerea și arestarea Doinei Tudor s-au înregistrat 9 voturi ''pentru'', unul ''împotrivă'' și unul anulat, potrivit unor surse din comisie.

Comisia juridică urmează să întocmească rapoartele care vor merge în plenul Senatului.

 

UPDATE16.18 Gabriel Oprea a vorbit colegilor din Comisia Juridică despre noul dosar în care procurorii DNA solicită ridicarea imunității sale parlamentare.

Oprea este acuzat de abuz în serviciu în dosarul fostului șef al DGIPI, Nicolae Gheorghe. Fostul ministru a dispus suplimentarea fondurilor acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism de lux. Mașina a fost apoi folosită de Oprea pentru a se deplasa în coloanele oficiale, susțin procurorii.

În timpul mandatului meu nu s-a cumpărat o mașină, ci 5.000 de mașini, toate achiziționate legal prin direcțiile de specialitate. M-am bătut pentru drepturile și dotările Ministerului de Interne, pentru drepturile jandarmilor, polițiștilor, pompierilor și așa mai departe. Ca ministru aveam protecție d ela SPP și o mașină luată în comodat de la o altă instituție care se mai și strica din când în când.

S-a reînființat în cadrul Direcției de Informații și Protecție Internă o subunitate, care se numește Acvila. în acest context, s-a achiziționat în mod legal de către DIPI un autovehicul. Aceasta este toată speța. Mâine voi spune mai multe în plenul Senatului
”, a declarat Gabriel Oprea, după ce a fost audiat în Comisia Juridică.

Comisia va analiza cererea procurorilor și va da un raport, care va fi introdus pe ordinea de zi a Senatului. Colegii lui Oprea vor vota ulterior pentru sau împotriva ridicării imunității sale.

 

UPDATE 15.43 „Ca ministru de Interne aveam protecție de la SPP și o mașină luată în comodat de la altă instituție, care se mai și strica din când în când. S-a reînființat încadrul Direcției de Informații și Protecție Internă o subunitate, Acvila, care a plecat de la zero. În acest context cu multe vulnerabilități și riscuri la adresa vieții conducerii Ministerului de Interne, inclusiv a mea personală, s-a achiziționat în mod legal de către DIPI un autovehicul. Mâine o să spun mai multe în plenul Senatului”, a spus Gabriel Oprea.

Întrebat dacă avea jacuzzi în biroul de la Ministerul de Interne, Gabriel Oprea nu a mai continuat declarațiile.

 

Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a spus că va propune colegilor ca rapoartele în aceste cazuri să fie finalizate marţi, astfel încât miercuri să intre în plenul Senatului. 

"Sigur că, din discuţii, vom vedea, eu sper că va fi suficient timp pentru mâine (marţi - n.r.) să dăm raportul astfel încât miercuri să intre la plen. Asta am şi propus colegilor (din Biroul permanent - n.r.) să introducă pe ordinea de zi de miercuri, sub rezerva depunerii raportului. În principiu, acesta este parcursul pe care l-am propus şi colegii din Biroul permanent au fost de acord", a afirmat luni Boboc. 

* Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut, săptămâna trecută, sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetaţi foşti şefi ai DIPI, fostul vicepremier fiind acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. 

DNA precizează că Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului juridic, a dispus la 13 iulie 2015 suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor. 

"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august - octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziţionat în modalitatea de mai sus", susţin procurorii. 

* Tot săptămâna trecută, şeful DNA a cerut sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită. 

Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită, la data faptei preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. 

DNA precizează că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control. 

"În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Daniel George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii", susţin procurorii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ