Senat: Preşedintele Dumei de Stat a fost prezent în România în scopul preluării preşedinţiei rotative a APCEMN

| 27 noi, 19:37

Preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, a fost prezent în România în scopul preluării preşedinţiei rotative a APCEMN, precizează Senatul într-un comunicat de presă.

"Preşedintele Dumei de Stat a fost prezent în România în scopul preluării preşedinţiei rotative a APCEMN. Invitaţia de participare a fost transmisă de preşedintele Senatului, în virtutea atribuţiilor ce-i revin în calitate de preşedinte în exerciţiu al APCEMN. Decizia Senatului României de a adresa invitaţia de participare preşedintelui Dumei de Stat a avut în vedere faptul că România are o obligaţie de drept internaţional de a permite intrarea pe teritoriul său a celor care, în temeiul unui acord multilateral, se bucură de privilegii şi imunităţi", se arată în sursa citată. 

În comunicat se subliniază că decizia UE prin care au fost introduse restricţiile impuse unor oficiali ruşi stabileşte în mod clar că acestea nu se aplică în situaţia în care un stat membru, cum este şi România, are o obligaţie de drept internaţional decurgând dintr-un acord multilateral care conferă privilegii şi imunităţi. 

România este parte, din 2006, la Protocolul adiţional privind privilegiile şi imunităţile APCEMN - document internaţional cu valoare juridică care obligă statele părţi să acorde privilegiile şi imunităţile reprezentanţilor celorlalte părţi. 

Între privilegiile avute în vedere este inclusă scutirea de formalităţi la intrarea în ţară, ceea ce înseamnă dreptul de a intra pe teritoriul statului organizator. 

"Pe cale de consecinţă, România are obligaţia de a scuti reprezentanţii Federaţiei Ruse, care participă la lucrările APCEMN, de la restricţiile privind intrarea pe teritoriul său, această obligaţie izvorând din cuprinsul unui acord multilateral care conferă privilegii şi imunităţi", se indică în comunicat. 

MAE român a informat partenerii UE cu privire la acest caz. 

Senatul României, prin preşedintele acestei Camere, a deţinut în perioada iunie-noiembrie preşedinţia în exerciţiu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Conform Regulamentului şi calendarului de activităţi ale Adunării, la finalul acestui mandat, Senatului României i-a revenit sarcina de a organiza cea de-a 46-a sesiune plenară a Adunării Generale a APCEMN, la încheierea sesiunii, preşedinţia Adunării fiind preluată de preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ