Senat: Reducerea perioadei de detenţie pentru fiecare carte scrisă în puşcărie ar putea fi ELIMINATĂ
Deţinuţii ar putea să nu mai beneficieze de posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, invenţie sau inovaţie brevetate, potrivit unei iniţiative legislative pentru modificarea legii privind executarea pedepselor depuse la Senat, transmite RomâniaTV.net.
Propunerea legislativă prevede abrogarea literei f) de la art.96, alin (1), din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care oferă deţinuţilor posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie cu 30 de zile ''în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate''.
"Actuala lege a executării pedepselor stimulează impostura şi permite fentarea pedepselor privative de libertate. Simpla activitate de creaţie în penitenciar nu garantează că atitudinea antisocială a persoanei se va schimba în bine", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Iniţiatorii proiectului legislativ consideră că reducerea perioadei de detenţie cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, invenţie sau inovaţie brevetate "nu poate fi valabilă în cazul persoanelor cu o instrucţie de vârf şi cu o calificare profesională superioară, care nu pot invoca necunoaşterea legilor sau neînţelegerea consecinţelor actelor antisociale comise".
"Comisia de eliberare condiţionată nu poate avea competenţa să judece valoarea unei invenţii sau a unei lucrări ştiinţifice şi nici să garanteze că respectiva invenţie sau lucrare nu este elaborată de cineva din afara penitenciarului şi însuşită de deţinut contra cost sau în schimbul altor foloase pe care le va furniza ulterior eliberării, autorului real", mai susţin iniţiatorii proiectului.
Cei 15 parlamentari care cer modificarea cadrului legal de executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate spun că "în baza actualei legislaţii au fost eliberaţi condiţionat cei mai mulţi falşi cercetători ştiinţifici şi scriitori de ocazie condamnaţi pentru acte de corupţie în ultimii ani".
Proiectul urmează a intra în dezbaterea Senatului în sesiunea care începe în februarie. Camera Deputaţilor este camera decizională.