Senator PSD: ”Studenţii primesc dispreţ din partea Executivului. PNL şi USR-PLUS guvernează într-o manieră mizerabilă!”
Senatorul PSD Călin Gheorghe Matieş a afirmat că prin propunerea de renunţare a gratuităţii călătoriilor cu trenul pentru studenţi, Guvernul format din PNL şi USR-PLUS arată că nu pune deloc preţ pe această categorie care contribuie la dezvoltarea României.
„Studenţii primesc dispreţ din partea Guvernului! Ruşine PNL şi USR-PLUS! Prin propunerea de renunţare a gratuităţii călătoriilor cu trenul pentru studenţi, Guvernul format din PNL şi USR-PLUS arată că nu pune deloc preţ pe această categorie care aduce plusvaloare şi contribuie la dezvoltarea României.
PNL şi USR-PLUS guvernează într-o manieră mizerabilă, duc o politică de austeritate, cu tăieri peste tăieri. Această alianţă toxică şi nocivă doreşte să umilească şi să îngenuncheze mai multe clase sociale şi categorii de români.
PSD a oferit gratuitate pentru studenţi la călătoriile cu trenul, cunoscând importanţa mobilităţii la această vârstă şi cât de important este să poată vizita, spre exemplu, ale campusuri universitare, să meargă la colegii lor din alte oraşe etc.
Celor 5.000 de studenţi şi masteranzi care învaţă la Universitatea «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia, dar şi celorlalţi care au ales diverse centre universitare din ţară, Guvernul le întinde un pahar cu oţet.
În altă ordine de idei, românii au fost minţiţi în cel mai grosolan mod de cei de ”dreapta”: elevii din Alba sunt văduviţi de bursele şcolare pe care le merită şi de gratuitatea transportului în comun. Guvernanţii nu au respect pentru părinţii noştri şi NU măresc pensiile, NU se mai dau tichete sociale, dar nici pentru copiii noştri şi NU au crescut alocaţiile conform legii. În schimb vizează TĂIERI masive de sporuri, subvenţii, vouchere de vacanţă şi indemnizaţii. Florin Cîţu şi Guvernul PNL – USR-PLUS sunt o ruşine pentru România! Sunt oameni lipsiţi de umanitate şi bun simţ!”, a scris Călin Gheorghe Matieş marţi pe Facebook.
Ludovic Orban a anunţat, întrebat ce discuţii au fost cu privire la gratuitatea de transport pentru studenţi, că există o propunere prin care să se revină la vechiul sistem şi anume decontarea unui anumit număr de călătorii „cu scopul deplasării în localitatea în care îşi efectuează studiile studenţii şi nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a criticat poziţia prim-ministrului Florin Cîţu de a discuta limitarea transportului gratuit al studenţilor şi solicită Guvernului încetarea imediată a acestor demersuri.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x