Senatorii au aprobat mărirea salariilor primarilor

| 28 noi, 2013

Senatul a decis majorarea salariilor edililor locali cu un procent cuprins între 2% şi 30%, cu 65 de voturi "pentru", 40 "împotrivă" şi 6 abţineri.

Iniţiativa legislativă a fost propusă de un grup de senatori USL şi UDMR şi prevede că cea mai mare indemnizaţie în acest sector să-i revină primarului general al Capitalei, în cuantum de peste 7.500 de lei, fiind urmat de viceprimarul Capitalei, cu aproape 6.400 lei, informează Gândul.info. Preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene vor avea 6.600 lei, respectiv 5.900 lei.

În acelaşi timp, potrivit legii adoptate, primarul unui municipiu va primi un salariu de 6.300 de lei, viceprimarul aproape 5.800 lei, iar primarul de oraş 4.900 de lei. Primarii de comună vor primi între 3.331 şi 4.012 lei, în funcţie de umărul de locuitori.

Iniţiativa legislativă, deşi a fost adoptată, nu a fost susţinută de Guvern, din motive financiare. În acelaşi timp, propunerea a fost şi criticată în plenul Senatului. "Asta înseamnă că vrei să-ţi serveşti clientela politică. Este o greşeală principială şi morală", a declarat liberalul Ioan Ghişe.

Critici la adresa acestei propuneri au venit şi din partea opoziţiei, senatorul PDL Dumitru Oprea subliniind faptul că se face o favoare edililor locali în detrimentul copiilor.

"Cei care votează aşa ceva sunt aceiaşi care s-au opus unei sute de lei date copiilor pentru after-school, sumei de 11 lei de la cei 42 de lei pentru alocaţie, iar acum se gândesc la primari cum să ia cel mai mare salariu şi decât preşedintele şi premierul ţării. Dacă-s la putere, nu contează, dăm la ai noştri care ne ţin acolo. Nu e fair-play", a spus Oprea, în plen.

Nici liderul conservatorilor, Dumitru Pelican, nu a susţinut iniţiativa legislativă a colegilor din USL.

"Avem nişte priorităţi: dascălii, copiii, persoanele cu handicap. Vin alegerile europarlamentare, dar nu pot să orbesc într-atât încât să nu văd că e un lobby pe faţă care ne îndeamnă la decenţă. Chiar nu mai avem teamă de ridicol? Pledoarie, pledoarie, dar fără gesturi care înseamnă lipsă de decenţă", a spus senatorul.

În cazul acestei legi, Senatul este primă cameră sesizată, deputaţii urmând să dea verdictul final.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ