UPDATE: Vot miercuri în plen în cazul arestării lui Dan Şova şi Darius Vâlcov

| 23 mar, 10:05

UPDATE: Plenul pentru vot în cazul lui Dan Şova şi Darius Vâlcov se va reuni miercuri la Senat. Ministrul demisionar al Finanţelor, Darius Vâlcov, poate să vină să-şi studieze dosarul. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, şi cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Theodor Nicolescu, a precizat preşedintele comisiei, deputatul Bogdan Ciucă.

Liviu Dragnea a declarat, duminică, despre modul în care va vota PSD în cazul cererii pentru arestarea lui Dan Şova, la Senat, că s-a adoptat o rezoluţie, dar că ”nu pot sta cu pistolul la tâmpla fiecărui parlamentar”.

Dragnea a afirmat la un post TV ca PSD a adoptat rezolutia prin care interzice ocuparea functiilor politice sau demnitatilor publice numite de catre membrii de partid aflati in diferite stadii de cercetare penala sau care sunt condamnati pentru cazuri de coruptie si a precizat ca formatiunea ”nu se opune solicitarilor venite de la Parchete”.

”In schimb, nu putem sta cu pistolul a tampla, la fiecare parlamentar. Fiecare va vota cum crede, nu pot sa dau eu un pronostic, acum”, a spus Dragnea.

El a tinut sa mentioneze ca in comisia juridica din Senat s-a dat aviz favorabil pentru arestarea lui Dan Sova, votul fiind unul strans ( sase voturi in favoarea cererii de arestare si cinci voturi impotriva, nr).

Vom vedea, saptamana asta. Este un moment dificil, este un moment delicat pentru PSD ca si pentru PSD”,a mai afirmat Dragnea.  El a continuat: Ce pot sa mai spun in plus, imi pare rau si pentru Dan Sova si pentru Darius Valcov”.

Comisia juridica a Senatului a votat favorabil, miercuri, cu sase voturi pentru si cinci voturi impotriva, cererea DNA privind retinerea si arestarea senatorului Dan Sova.

Citeşte şi: Procuror DNA, acuzat că primește bani de la un învinuit în dosarul Dan Șova


Potrivit Regulamentului Senatului, in cazul senatorului Dan Sova, termenul in care plenul trebuie sa dea votul final este de cinci zile de la primirea raportului de la comisia juridica.

Luni, Biroul Permanent al Senatului va lua in discutie raportul favorabil al comisiei juridice, si va stabili cand va fi votul in plen.

Procurorul sef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instantei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta sa incuviinteze retinerea si arestarea preventiva a senatorului PSD Dan Sova, pentru trei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu.

Citeşte şi: Prima reacţie a lui Dan Şova la acuzaţiile DNA: Sunt neîntemeiate

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ