Senatorul Ioan Iovescu şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia UNPR

| 08 mar, 11:38

Senatorul UNPR Ioan Iovescu a anunţat, marţi, că intenţionează să-şi depună candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului.

"Am fost în PPDD şi am vrut să candidez la preşedinţia PPDD, mi se pare normal să urmez fuziunea şi să doresc la alegerile acestea să candidez pentru funcţia de preşedinte UNPR, ţinând cont şi de faptul că cei mai mulţi parlamentari provin din PPDD", a declarat Ioan Iovescu, într-o conferinţă de presă. 

El a adăugat că tot timpul a condamnat alegerile care au fost făcute cu un singur candidat. Iovescu a precizat că, în acest context, şi-a propus că încerce să facă astfel încât orice fel de alegere să se desfăşoare cu mai mulţi candidaţi. 

Senatorul a spus că vrea să reformeze UNPR şi să-i schimbe denumirea în Alianţa Creştină de Centru (ACC). 

"Am intenţia să-mi depun candidatura. Vreau să reformez acest partid, să-i schimb denumirea. Analizând cum s-a format UNPR şi cum s-a dezvoltat, mi-am dat seama că a absorbit mai multe partide şi ar fi potrivit ca acest partid să ia o nouă denumire şi eu m-am gândit la denumirea de ACC, Alianţa Creştină de Centru", a susţinut Iovescu. 

În opinia sa, în prezent, partidul este "poate puţin timorat", iar candidatura sa ar fi un nou început. 

Iovescu a adăugat că nu o să spună că deputatul UNPR Valeriu Steriu, contracandidatul său la funcţia de preşedinte al partidului, nu este bun, ci o să "construiască" cu acesta. 

Ioan Iovescu a fost ales senator din partea PPDD şi a ajuns la UNPR în urma fuziunii dintre cele două formaţiuni. 

Conferinţa Naţională a UNPR va avea loc în 26 martie, când se va alege noul preşedinte al formaţiunii după ce Gabriel Oprea a demisionat săptămâna trecută. În prezent, UNPR este condus interimar de Neculai Onţanu, secretarul general al partidului. 

Vicepreşedintele UNPR Şerban Mihăilescu a declarat luni că Valeriu Steriu va avea susţinerea majorităţii delegaţilor la Conferinţa Naţională pentru a deveni preşedinte al partidului. "Steriu e recomandarea domnului Oprea şi noi o respectăm", a afirmat, pentru AGERPRES, Mihăilescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ