Senatorul Liviu Pop îi cere preşedintelui să spună cum a cunoscut-o pe Elena Udrea
Senatorul PSD Liviu Marian Pop a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că preşedintele României ar trebui să explice public cum a cunoscut-o pe Elena Udrea şi să nu-i fie jenă să-şi viziteze fratele la închisoare.
'Sceneta miliţienească mă face să lansez un apel public către CSM să se autosesizeze, pentru că presiunea pe care o pune preşedintele asupra procurorilor în ceea ce-l priveşte pe fratele său, Mircea Băsescu, nu este normală. Creştineşte ar fi să-l viziteze la închisoare, că îi este frate, dar cam atât'', a afirmat Pop.
El a spus că ''datul cu stânga şi cu dreapta nu dovedeşte decât instabilitatea preşedintelui''.
''Îl întreb aşadar pe Băsescu, pentru următoarea declaraţie, să ne spună când a cunoscut-o pe Elena Udrea şi cine i-a prezentat-o. Sper să nu mintă, deşi acest lucru ar putea depinde de ora la care face declaraţiile. Fiindcă e evident că ceea ce spune la 18,30, infirmă la ora 22,00, iar acest lucru arată cât este de instabil', a spus senatorul Liviu Marian Pop.