Senatorul Marius Nicoară, trimis în judecată

| 08 noi, 10:25

Senatorul Marius Nicoară a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influenţa alcoolului, a anunţat marţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică (...) au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nicoară Marius Petre (senator în Parlamentul României), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis AGERPRES. 

Dosarul în care Nicoară a fost trimis în judecată a fost întocmit în urma unui eveniment rutier produs în data de 28 noiembrie 2014, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. 

"În jurul orei 23,45, inculpatul Nicoară Marius Petre a condus un autoturism pe strada Eugen Ionescu, pe sensul de mers către Calea Turzii, (...) iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13 nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de maşina din faţa sa, producând un accident de circulaţie şi intrând în coliziune cu un autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a martorului V.C.R. , conducătorul auto al maşinii cu care a intrat în coliziune şi care a refuzat să depună plângere", se precizează în comunicatul PÎCCJ. 

Conform sursei citate, raportul de expertiză medico-legală a arătat că Nicoară avea la ora producerii evenimentului rutier o alcoolemie de circa 1,65 la mie. 

Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală.

Tag-uri: Marius Nicoară
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ